Timpul.md

Actualitate 13 Noiembrie 2017 | 14:52

La Orhei se ridică un centru social pentru ajutorarea persoanelor nevoiașe

Cu câțiva ani în urmă, în orașul Orhei, a fost ridicată o biserică românească, care prin suplețea și originalitatea sa arhitecturală înfrumusețează o parte veche a localității.  

În prezent, în apropierea lăcașului de cult, se înalță o altă clădire, destul de impunătoare, care va fi un centru social, pe care Parohia „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului” îl construiește cu scopul de a ajuta persoanele nevoiașe din comunitate. Pe lângă aceasta, în cadrul centrului vor fi promovate valorile românești, deoarece edificiul este construit inclusiv din bani oferiți de autoritățile române. Spectrul de servicii este larg, iar activitatea instituției religioase va demara în scurt timp.



Potrivit părintelui Sergiu Aga, parohul bisericii, acest așezământ, numit Centrul Social Cultural „Filantropia”, care este ridicat cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale Petru, Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei, reprezintă o strădanie și o grijă a comunității pentru persoanele defavorizate ale societății. Din această categorie fac parte: oameni fără adăpost, copii orfani, mame solitare, victime ale violenței sau abuzului de alcool în familie sau oameni care întâmpină anumite greutăți și sunt în căutarea unui loc de muncă.

Adulții vor putea obține o nouă profesie

Reprezentantul bisericii spune că persoanele care fac parte din aceste grupuri sociale au fost identificate în timpul acțiunilor caritabile și a proiectelor sociale organizate de Asociația Umanitară „Filantropia Creștină”. Unii dinte oameni au apelat totuși singuri la ajutorul lăcașului sfânt din localitate. „Centrul „Filantropia” vrea să-i ajute prin intermediul serviciilor de care dispunem: o spălătorie și garderobă socială, un spațiu de adăpost în timp de iarnă pentru oamenii străzii, trei locuințe pentru mamele și copiii lor care se află în pericol iminent. Totodată, pe teritoriul bisericii este un spațiu de activități pentru voluntarii asociației, dar și pentru copiii din comunitate, ai căror părinți sunt plecați peste hotare. De asemenea, în centru, vor exista spații de educație a oamenilor adulți care vor dori să dobândească o profesie nouă – ceea ce le-ar putea oferi o șansă în plus la angajarea în câmpul muncii”, mărturisește părintele Sergiu Aga. Parohul se arată convins că aceste obiective nu mai sunt doar niște simple vise, dar reprezintă proiecte care în scurt timp vor prinde viață.



O altă misiune a centrului, care va fi dat în exploatare în curând, este promovarea și păstrarea valorilor și a tradițiilor românești. Pentru a îndeplini acest obiectiv vor fi organizate activități culturale în regiunea Orheiului. Noua construcție va pune la dispoziția beneficiarilor și o sală de conferințe de peste 60 de metri pătrați, o mică bibliotecă, ce va include, în mare parte, cele mai importante lucrări din literatura românească. Toate serviciile vor fi oferite absolut gratuit și nu va exista o selecție a beneficiarilor.

Bani din România, de la consiliul raional și de la enoriași

Implementarea proiectului implică multe resurse financiare. Prin urmare, cheltuielile parțiale sunt acoperite în mare parte de Guvernul României, prin intermediul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Un suport a venit și din partea Consiliului Raional Orhei, cu ajutorul căruia au fost finalizate construcția etajului întâi, a mansardei, lucrătorii au montat acoperișul, s-au ocupat de tencuiala din interior și au montat sistemul electric al imobilului. „Toate finanțările din afara parohiei au implicat achiziționarea materialelor de construcții mai costisitoare. Donațiile enoriașilor bisericii au folosit la plata lucrărilor propriu-zise. În acest sens, le mulțumesc tuturor celor care ne-au ajutat! Am speranța că și alte părți vor fi interesate să susțină proiectul respectiv, cel puțin din interes pentru regiunea Orhei”, a comunicat parohul Bisericii „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărulu”.



Pe lângă construcția centrului social pentru persoanele nevoiașe, reprezentanții bisericii românești din Orhei planifică în timpul apropiat să picteze lăcașul sfânt. Totuși, acest lucru întârzie pentru că nu dispun de suficiente resurse financiare. Totodată, alte două dorințe exprimate de părintele Sergiu Aga sunt în privința amenajării unei cantine sociale pe teritoriul bisericii, dar și a unui teren de joacă pentru copii.

Timpul.md 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus