Atitudini

La rece

Convingerea mea este că oamenii aceştia există, numai că vocile lor nu răzbat aproape niciodată în mass-media noastră.
Tonul în presa „bicoloră” din Moldova ultimilor douăzeci de ani l-au dat jurnaliştii cu simpatii politice. Nicidecum cei care au ştiut să analizeze la rece evoluţiile economice şi stările de spirit din societate, din care să deducă apoi felul cum ar putea vota cetăţenii. (Asta neînsemnând că astfel de oameni nu pot avea opţiuni politice ferme.)

Şi aşa se face că mai toate rezultatele scrutinelor electorale de după 1990 au fost „năucitoare”, când pentru o jumătate a societăţii, când pentru cealaltă. Mereu o parte a presei ne pregătea pentru victoria alor săi, iar cealaltă – a oponenţilor.

Dar cuvenita doză de luciditate nu intervenea nici măcar după anunţarea rezultatelor. Atunci, minţile se tulburau şi mai rău. „Analiştii” învingătorilor, în loc să explice la rece motivele victoriei, opinau că poporul este plin de înţelepciune, iar cei ai perdanţilor – „că e prost şi întunecat”. La alegerile următoare, când rezultatul se inversa, poporul redevenea deştept pentru cei care fusese prost şi se prostea subit pentru ceilalţi. Nu atât din cauza votului său, cât mai ales pentru că îndrăznise să nu se conformeze „pronosticurilor” lor.

Aşa se face că poporul nostru a fost deştept pentru unii în trei rânduri – la alegerile din 1990, 1998 şi la 29 iulie 2009, fiind prost în 1994, 2001, 2005 şi la 5 aprilie 2009. Pentru alţii, lucrurile stau pe dos.

Niciunul dintre comentatorii şi analiştii care ne adorm astăzi cu vorbe despre victoria partidelor pe care le simpatizează nu se vor osteni, în cazul în care acelea vor pierde, să-şi explice măcar post-factum prognozele fanteziste şi părtinitoare. Atunci, în locul analizei la rece, îşi vor da frâu liber emoţiilor şi – a câta oară! – vor blama poporul.

De pildă, presa alor noştri nu mai osteneşte astăzi să arate cât de idiot este Voronin şi ce slogan de doi bani au comuniştii, pe de o parte, şi cât de bravo sunt ai noştri, pe de altă parte. Adică, exact ce ne spuneau în 2001, în 2005 şi înainte de 5 aprilie 2009, când comuniştii au învins (de fapt, ei spuneau asta nu doar în campaniile electorale). Şi noi ne umplem acum, aşa cum ne umpleam şi atunci, de linişte şi încredere.

Şi fiţi siguri că nimeni dintre ei nu va ieşi după alegeri să ne explice de ce ei lăudau nişte lideri şi nişte slogane care, până la urmă, s-ar putea să ajungă perdante. Adică, nimeni nu va recunoaşte elementarul adevăr că, în loc să vorbească despre lideri şi slogane din perspectiva eficienţei electorale (o treabă utilă chiar şi pentru politicieni), ei le apreciau după principiul simpatiei politice (o treabă proastă, în primul rând, pentru politicieni, care, la un moment dat, încep să-i creadă).

Cel mai mare serviciu pe care un jurnalist îl poate aduce partidului pe care îl simpatizează este să-i spună patru ani la rând adevărul.
Stresurile şi şocurile postelectorale pe care le-am trăit mulţi s-au datorat de multe ori atmosferei psihologice pe care o induceau comentatorii noştri înainte de alegeri.

Iată de ce oamenii aceştia nu ar trebui să pretindă că fac analize şi prognoze, ci agitaţie, nesfiindu-se, de asemenea, să scrie în dreptul numelui lor nu „comentator”, sau „analist”, ci „ideolog”.

Unde vreau să ajung? Din păcate, nu am reuşit să producem, în ultimii douăzeci de ani, un strat sau o „masă critică” de profesionişti, capabilă să separe analiza rece de simpatia caldă. Nu ducem cu totul lipsă de voci lucide, dar ecoul lor, aşa cum spuneam la începutul acestor rânduri, nu întotdeauna răzbate în atenţia publică. Iată de ce societatea moldavă de astăzi o reeditează izbitor de mult pe cea de la 1990 şi mă tem că mai avem de învârtit în jurul cozii un număr bun de ani.

…Marea amăgeală este că „analiştii” ne îmbuibă capetele cu scheme ideologice, spre marea satisfacţie a politicienilor, cărora cum să nu le placă faptul că noi le lipim eticheta de „reacţionari” sau de „progresişti”, cei mai mulţi dintre ei fiind, de fapt, nişte hoţi ordinari.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *