Timpul.md

Politică 10 Iunie 2021 | 08:59

Limpezirea apelor. Partidul Acțiunie și Solidaritate

 

Motto: ”Și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan, 8,32)

Sunt iritat, de când campania electorală s-a accentuat în Basarabia, de abordarea simplistă și de multe ori departe de realitate, a fenomenului politic în general, a celui partinic în particular. Se jonglează cu termeni, se pun etichete, se confundă cu veselie tactica cu strategia, ideologia cu doctrina, și mai ales, stânga cu dreapta. Dar prea puțini își bat capul cu definițiile de Oxford ale cuvintelor. Care desemnează concepte ce au în spate realități.

În politicul moldovenesc există înregistrate la A.S.P., oficial, 53 de partide politice. De dreapta, stânga, centru, de toate pentru toți. Dintre acestea, vreo 10 -12 contează, în proporții diferite. Restul sunt găști de apartament, făcute ca să-ncurce apele la alegeri sau spre a fi vândute ulterior. Orice partid ar trebui să știe bine despre el însuși ce fel de grup politic este. Se numește clarificare doctrinară. Apoi, ar trebui să-și asume public și fără echivoc respectiva doctrină. În sfârșit, cel mai important dar și cel mai greu, ar trebui să se comporte (și deci să propună politici publice) în acord firesc cu ceea ce predică. Cu alte cuvinte, gândul, cuvântul și fapta ar trebui să fie în permanență pe aceeași linie. Din păcate, de cele mai multe ori cele de mai sus rămân doar în manualele de politologie. Mai ales în Republica Moldova.

Să luăm de exemplu un partid important, care are șanse reale de a se situa pe primul loc la alegerile ce va să vină. Partidul Acțiune și Solidaritate. Mai întâi, originile: Acesta nu s-a ivit din spuma mării. Ci a fost fondat, în 2016, de oameni politici, unii dintre ei cu vechi state de plată pe lista altui partid. Este astăzi un secret al lui Polichinelle faptul că (foarte) mulți dintre fruntașii PAS-ului au fost membri ai PLDM-ului, începând cu fondatoarea lui, d-na Maia Sandu (astăzi președintă a țării, deci apolitică și deopotrivă ocrotitoare a tuturor cetățenilor). La rândul lui, PLDM-ul a fost fondat în decembrie 2007 de o echipă destul de promițătoare la acea dată (mă gândesc la un Iulian Fruntașu, Alexandru Tănase, Tudor Deliu, și nu numai), dar și din politicieni mai vechi, precum domnul Vladimir Filat (și nu era singurul!) care venea din rândurile Partidului Democrat din Moldova. Acest din urmă partid se constituise în februrie 1997 sub denumirea, alambicată, de Mișcarea Social – Politică ”Pentru o Moldovă Democratică și Prosperă”. (Asta mă duce cu gândul la denumirea partidului domnului Chicu, dar asta va fi altă poveste). Președinte era, încă de la început, veșnicul domn Diacov. Grupul de inițiativă al ”Mișcării” era același care formase mai înainte blocul ”Pro Lucinschi”. Domnul Petru Lucinschi fusese membru (ba chiar prim-secretar al CC) al Partidului Comunist din RSS Moldovenească. Imediat după independență, domnul Lucinschi devine primul ambasador al Moldovei în Rusia. Între 1990 și 1997 este deputat în parlamentul de la Chișinău, din partea (cum altfel?) Partidului Democrat Agrar din Moldova.

În concluzie: abordând actualul PAS dintr-o perspectivă genealogică (de facto), ajungem la următorul lui pedigree: Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (comunist, de extremă stângă) – Partidul Democrat Agrar din Moldova (agrarian și social-democrat, statalist, de stânga) – Partidul Democrat din Moldova (social-democrat, de centru-stânga, membru al Partidului Socialiștilor Europeni și al Internaționalei Socialiste) – Partidul Liberal Democrat din Moldova (liberal-democrat, adică poziționat ”la intersecția dintre liberalism și social-democrație” după cum spuneau la constituire membrii săi fondatori) – Partidul Acțiune și Solidaritate (social-liberal, vezi Programul PAS, în Preambul, pag. 4, par. 3).

Așadar, PAS are o viziune bine conturată. Ceea ce e un prim pas bun! Apoi, cel puțin în documentele sale programatice, își asumă public această viziune. Ceea ce, din nou, e O.K. Problema începe când în același Statut, ca și în mare parte a societății moldovenești (în special printre membri sau simpatizanții partidului) se induce ideea, falsă, că social-liberalismul ar fi de centru-dreapta! Social-liberalismul este o filosofie politică ce înglobează mai multe curente aflate într-adevăr la intersecția liberalismului cu socialismului. Așadar o struțo-cămilă pestriță, la fel de logică în premisele sale teoretice precum monarhismul republican sau dictatura democratică. În paranteză fie spus, nu degeaba în România secolului XIX liberalii erau denumiți ”roșii”, iar în Germania secolului XX social-liberalismul se numește liberalism de stânga, nu de centru-dreapta! (Am dat exemplul Germaniei știut fiind că aceasta le este mai aproape de inimă unora din PAS, decât România. Vezi Ulrich Zeller, ”Die Linksliberalen”). Nu mai spun de Statele Unite, unde Partidul Democrat, de esență liberală și cu fracțiuni profund stângiste (vezi Kamala Harris) este considerat, de toată lumea cât de cât cunoscătoare, un partid de stânga. (Interesant: emblema partidului este un măgăruș!)
Pilonii de bază ai acestei sume de curente numite liberalism social sunt:

A) O economie de piață reglementată (”...considerăm că egalarea şanselor nu poate fi asigurată din start fără o intervenţie colectivă energică, în special din partea statului. Acesta trebuie să ia asupra sa sarcina de redistribuire parţială a bunurilor către păturile social vulnerabile, în scopul creării unui echilibru, al unei armonizări în cadrul societăţii.” – Statutul PAS). În opinia mea, piața liberă și reglementarea ei se bat cap în cap. Dar nu ar fi singura contradicție în acest spațiu...

B) O accentuare pe social, ceea ce o și apropie de social-democrație. Statul asistențial, chiar dacă cosmetizat în nuanțe discrete, răzbate din toți porii Statutului PAS. Cu alte cuvinte, veșnica haiducie stângistă: luăm de la bogați (pentru că au îndrăznit să-și ia destinul în propriile mâini, să-și riște capital și libertăți și să nu mai stea la mâna statului – adică, să fie bogați și liberi -) și dăm la săraci: de-a valma, nu doar celor care, într-adevăr, sunt moral îndreptățiți (perosane cu dizabilități, bolnavi ce și-au pierdut capacitatea de muncă, copii sau bătrâni), ci și celor buni de muncă, dar care n-au chef de ea. Și care au fost dresați ca Statul ”să le dea”. Nu contează ce și cu ce preț.

C) O identificare cu pozițiile ”progresiste” (a se citi neo-marxiste) asupra aspectelor socio-culturale. Astfel, un social-liberal onest cu el însuși și cu ceilalți va sublinia și va milita pentru dreptul la avort în orice circumstanțe, la dreptul ”cuplurilor” de același sex de a se căsători și de a adopta copii, va susține corectitudinea politică și, pe cale de consecință, poliția gândirii (vă amintiți de dictatura bolșevică în care nu aveai dreptul să spui ce gândești?). Va încerca să justifice conceptul de ”națiune civică” – în dauna celei naționale, etnice. Pe scurt, încearcă să clatine din temelii rosturile firești, organice, ale familiei, ale societății, ale națiunii.

Acum, vă invit la un exercițiu de memorie și de sinceritate: Regăsiți caracteristicile de mai sus în toate comunicările și în toate acțiunile politice ale PAS, din 2016 încoace? Dacă da, înseamnă că PAS este un partid onest, care face ceea ce predică: este social-liberal, vrea piață liberă dar și un pic reglementată, așa, prin punctele esențiale, promite pensii și salarii mărite peste noapte (de unde? Sursa nu se mai indică...) și are grijă de toate drepturile minorităților, reale sau închipuite, că așa este trendul actual și astfel este transmis semnalul de la Berlin. Ce contează că 99% din populația Moldovei este creștină (și chiar destul de practicantă), că nu există nici națiune civică, nici moldovenească, ci doar națiune română, ce contează dacă unele reglementări europene din colecția de mai sus nu sunt obligatorii pentru Republica Moldova, câtă vreme aceasta nici nu și-a depus măcar cererea de aderare? (Deci motivația că ”ce să faci? Europa ne bagă unele chestii pe gât” nu ține!). Singura lipsă de onestitate este cea care induce în public ideea falsă că social-liberalismul (și deci PAS-ul) ar fi de dreapta, sau măcar de centru-dreapta. Ei bine, NU, domnilor! Este de centru-stânga, după toate definițiile din politologie. Atât această doctrină, cât și acest partid care se revendică, corect, de la ea. Cât și luările sale de poziție și acțiunile sale pe considerentele de mai sus.

Să ne înțelegem: PAS-ul are deplină îndreptățire la existență. Ca și doctrina sa social-liberală de centru-stânga. Mai mult, nu este nici pe departe cel mai nociv partid din spectrul politic moldovenesc! Sunt destul de mulți oameni acolo rezonabili, echilibrați, de bun-simț, cu care se poate construi mai departe. Dar nu este un partid unionist (aceștia nici nu pretind, dealtfel). Nu este un partid național (în sensul definiției clasice a națiunii). Nu este un partid axat pe tradițiile moldovenești, dimpotrivă. Nu este un partid real independent, câtă vreme condiționalitățile impuse din Mitteleuropa dictează, în parte, agenda propusă de PAS. Firesc, câtă vreme cel care dă banii, acela face muzica! Doar în familie ajutorul este dezinteresat. Acum, dacă unii din PAS se simt mai aproape de familia teutonă decât de frații de un sânge cu ei, asta este altă poveste. De fapt, ceea ce ar duce la limpezirea apelor, la clarificarea termenilor și la premisele unei posibile colaborări viitoare sunt lucruri simple și de bun-simț: asumarea, fără rest, a doctrinei declarate, comunicarea acesteia direct și fără echivoc, îndepărtarea confuziilor. În special pentru cetățenii care vor vota în curând. Pentru ca aceștia, așa cum și PAS-ul foarte corect vrea, să voteze în cunoștință de cauză, fără păcăleli și fără corupere.

Un pro-european egal cu el însuși poate vota cu PAS-ul (și acesta este un act pe deplin legitim și firesc!), pe când pro-europenii care știu și cine sunt ca neam, și care îi sunt părinții, și unde le este viitorul, va da un vot de aur forțelor autentic unioniste. Cu atât mai mult cu cât aderarea Republicii Moldova este, vorbind în termeni de Realpolitik, o iluzie (mama Merkel știe de ce!). Dar tot dumneaei ne poate da o lecție realmente prețioasă despre cum a fost cu reunificarea germană. Chiar dacă și noi mai știm câte ceva pe subiect, încă de prin 1918, dacă nu chiar din 1859... Dar despre aspectele juridice și practice ale Reunificării românești vom mai vorbi, în curând...

Puiu Cinescu

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus