Aşa s-a întâmplat că, până a mă implica în politică, am fost avocat în multiple dosare civile legate de defăimare. De fapt, cariera de avocat am început-o cu cererile de chemare în judecată a ex-preşedintelui Mircea Snegur împotriva ex-deputatului Valeriu Matei. Am trecut prin dosarul Skodelor la TIMPUL, pe care l-am „pierdut” acasă, dar l-am câştigat la CEDO. În consecinţă, am acumulat o experienţă unică în felul său, pe acest gen de cauze. Mereu am împărtăşit-o colegilor mei, în mod special după intrarea în politică. Tuturor celor cu care am avut ocazia să discut acest subiect le-am făcut următoarea recomandare, valabilă în 90% din cazuri: „nu vă judecaţi cu presa”. În 90% din cazuri, instituţiile media, nu fac nimic altceva decât să distribuie informaţii şi opinii care lor nu le aparţin şi sub care poate nici nu subscriu, deoarece aceasta este misiunea primordială a presei – de a informa societatea despre evenimentele pe care le consideră a fi de interes public.
De o săptămână asistăm la seria de dezvăluiri făcute de unul dintre foştii consilieri ai preşedintelui Voronin. Dacă are sau nu dreptate această persoană, şi care este ţinta acestei campanii, se va vedea. Sincer, sper ca subiectul luptei cu mafia să rămână pe agenda politică şi după alegeri. Nu le-aş dori celor care au prea mari aşteptări de la acest val de dezvăluri să ajungă să trăiască dezamagirea pe care am trăit-o eu cu proiectele de lichidare a instanţelor economice şi demisia lui Muruianu de la conducerea CSJ. Pe faţă, aveam toate asigurările că aceste două proiecte necesare societăţii vor fi susţinute, iar în realitate se întreceau la care să le ofere o «Крыша» cât mai convenabilă celor vizaţi de reforme, împotriva „radicalului” ministru de justiţie.
De fapt, altul era gândul pe care vroiam să-l expun. Vin campaniile electorale, multe persoane vor fi vizate critic, în multiplele articole şi reportaje care vor apărea în presă. Deja asistăm la primele procese judiciare în cauze de defăimare. În multitudinea de declaraţii făcute zilele acestea, am sesizat tendinţa (sau intenţia) de a acţiona în justiţie „pe cei care denigrează, dar şi pe cei care vor distribui aceste informaţii pretins denigratoare”.
În acest context, vreau să le mai recomand odată celor care intenţionează să se judece cu instituţiile media: „nu vă judecaţi cu presa”. Dacă consideraţi că o declaraţie v-a lezat onoarea şi demnitatea, cereţi autorului acestei informaţii să vină cu dezminţiri sau, dacă nu o face, formulaţi plângeri în justiţie împotriva sursei de la care vine informaţia, nu şi împotriva celor care au distribuit informaţiile pretinse calomnioase sau denigratoare. Unicul care trebuie să poarte răspundere civilă este autorul acestor declaraţii. Orice acţionare în justiţie a instituţiilor media care nemijlocit au distribuit o pretinsă informaţie calomnioasă, este nejustificată. Presa nu face nimic altceva decât să facă publice anumite informaţii de interes public, lansate de anumiţi indivizi.
Bineînţeles că exista anumite excepţii de la regula pe care am încercat să o dezvolt mai sus. Mă refer la acele situaţii când însăşi o instituţie media vine cu comentarii şi/sau informaţii, pe care şi le asumă, şi pe care cineva le poate considera ca fiind calomnioase. Doar în asemenea caz persoana lezată în drepturi ar fi în drept să acţioneze împotriva instituţiei media. Dar şi în acest caz, dacă comentariile respective pot fi calificate ca şi judecăţi de valoare, atunci nu există temei pentru o răspundere civilă.
Unii ar putea să considere că aceste exigenţe legale ar fi undeva discriminatorii pentru indivizi şi ar încuraja instituţiile media să publice informaţii fără nici un fel de verificări prealabile. Undeva lucrurile stau anume aşa. Practica CEDO, inclusiv şi în cauzele moldoveneşti, este extrem de clară. Presa trebuie să informeze societatea, chiar dacă informaţiile difuzate şochează şi pot dăuna autorităţilor sau indivizilor.
Revin la situaţia cu „mafia moldovenească” şi procesele care vor naşte din acest scandal. Ex-consilierul prezidenţial pentru misiuni speciale este o persoană publică. Informaţiile difuzate de el vizează persoane publice. Prin urmare, este dreptul societăţii de a recepţiona aceste informaţii. Însă, în cazul în care cineva va considera că informaţiile difuzate nu corespund realităţii şi sunt de natură de a-i leza onoarea sau reputaţia, acesta este în drept să acţioneze în justiţie sursa – pe cel care este autorul acestor informaţii difuzate. Presa ar trebui doar să ofere spaţiu adecvat pentru a publica eventualele dezminţiri, dacă instanţele ar constata că informaţiile difuzate nu corespund realităţii.
În acet sens, articolul 27 din Legea presei instituie garanţii precise pentru presă atunci când difuzează anumite informaţii. Astfel, potrivit legii, fondatorii, redactorii, jurnaliştii nu sunt responsabili pentru difuzarea informaţiei dacă aceasta reproduce textual discursurile publice sau rezumatul lor adecvat.
În cazul în care ar fi atacate în justiţie, instituţiile media care au difuzat careva informaţii, chiar şi denigratoare, aceasta ar putea descuraja presa să reflecte în general subiectele de interes public sau subectele care în mod potenţial ar putea ajunge în sala de judecată.
De ce am decis sa scriu aceste rânduri? Avem abia un an de guvernare democratică. Pe unde mai bine, pe unde mai rău, abia s-a început construcţia fundamentului unor instituţii democratice funcţionale. Pentru moment, însă, aceste instituţii rămân a fi destul de slabe. Partidele politice, ca şi instituţii fundamentale ale sistemului politic democratic, sunt departe de a fi partide în accepţiunea occidentală a cuvântului. Societatea civilă este quasi-inexistentă. Presa este încă destul de firavă şi rămâne a fi dependentă de mulţi factori, inclusiv politici şi financiari. Despre justiţia moldovenească nici nu are rost să mai vorbesc. Prin urmare, pericolul restauraţiunii dictaturii în Moldova, indiferent de formă şi culoare, este unul foarte real. În condiţiile date, doar presa liberă este acea instituţie care, prin informarea societăţii (chiar şi stângace câteodată), ar putea să constituie o garanţie împotriva revenirii la dictatură. Altceva mai durabil, sincer să fiu, nu prea avem. Prin urmare, presa trebuie fortificată şi tolerată, chiar şi atunci când informează despre lucruri neplăcute.
Vreau să închei cu un proverb pe care l-am auzit cu mulţi ani în urmă: „mai bine să asanăm mlaştina decât să omorâm crocodilii”.
PS: Fiind persoană publică, am fost şi rămân a fi ţinta mai multor atacuri în presă. Să zic că nu mă deranjează, nu ar fi tocmai exact, dar niciodată nu am acţionat în justiţie vreo instituţie media. Vă îndemn pe toţi să-mi urmaţi exemplul.
Sursa: Tanase.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
