Timpul.md

Actualitate 25 Iulie 2018 | 17:21

Maia Sandu consideră că edificarea „Arenei Chișinău” nu reprezintă „o prioritate”

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, este convinsă că edificarea „Arenei Chișinău” nu este un proiect prioritar pentru R. Moldova.

„Opoziția este împotriva acestui proiect, care se realizează netransparent. Pentru acest proiect nu sunt necesare 60 de hectare. Sub acest proiect se vor face tot felul de mișmașuri în interesul PD sau al celor care fac parte din managementul acestui proiect. Nu este clar cum va fi finanțat și care va fi expunerea bugetului de stat pentru acest proiect”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii „Ora expertizei”.

Potrivit sursei citate, construcția complexului sportiv în preajma capitalei nu reprezintă o prioritate.

„Credem că acest proiect nu este o prioritate. Desigur că e nevoie de spații pentru sportivi, dar trebuie să ne uităm după priorități. Acum, probabil, începem să vedem banii furați care se întorc în R. Moldova, doar că nu se întorc la stat, ci în buzunarele celor care au furat sub forme de investiții”, a mai adăugat președinta PAS.

De partea cealaltă, autoritățile spun că R. Moldova are nevoie de un complex sportiv multifuncțional, care să se pregătească sportivii, dar și să găzduiască competiții internaționale.

Edificarea „Arenei Chișinău” va costa între 30-50 de milioane de euro, iar cea mai mare parte a costurilor va fi acoperită de un investitor. În calitate de investitor a fost selectată compania turcească SUMMA, care a construit unicul mall din capitală, dar și un hotel în centrul Chișinăului.

Startul lucrărilor va fi dat în luna august curent, iar „Arena Chișinău” va fi finalizată în cel mult un an de zile.

Zeci de reprezentanții ai federațiilor sportive au protestat, acum câteva zile, la sediul PPDA. Aceștia i-au cerut lui Andrei Năstase să nu „saboteze” construcția „Arenei Chișinău”.

 Sursa: Timpul.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus