Timpul.md

Politică 26 August 2021 | 07:52

Maia Sandu „șterge cu buretele” eforturile depuse timp de 30 de ani de diplomația moldovenească de a menține pe agendă problema retragerii trupelor ruse de ocupație de pe teritoriul Moldovei

Președinta Maia Sandu, a participat în data de 23 august la la Summitul de lansare a „Platformei Crimeea”. În mesajul său, acesta nici nu a pomenit de faptul că o bună parte a teritoriului Republicii Moldova este ocupat de Federația Rusă. Președinta RM în loc să ceară retragerea trupelor de ocupație , a revenit la vechea strategie agrariana, de a „nu deranja Rusia”.

„A privi înapoi prin veacuri spre un trecut îndepărtat nu este o lumină călăuzitoare potrivită pentru viitor. Viitorul nu este constrângere. Nu este despre forțarea mâinilor. Viitorul înseamnă cooperare, respectarea drepturilor omului și dezvoltarea economică a tuturor. Acestea sunt principiile în care țara mea crede cu fermitate. Pentru Republica Moldova, este mai important ca niciodată să reafirmăm principiile dreptului internațional, ale ordinii, justiției și soluționării pașnice a litigiilor” - a decalat Maia Sandu

„Se pare ca poți să vorbești despre Crimeea ( în calitate de președinte al R. Moldova) și să "uiți" că 11 % din teritoriul țării tale este ocupat de aceeași țară-agresor”.

Ex ambasadorul Republicii Moldova la NATO, Bruxelles, si București, Mihai Gribincea a criticat pe pagina sa de FB, poziția lașă a diplomației moldovenești referitor la retragerea trupelor de ocupație de pe teritoriul țării noastre.