Timpul.md

Actualitate 14 Aprilie 2021 | 11:01

MAIE cere cercetarea penală a atașatului miliar al Ucrainei in Moldova

Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Marko Shevchenko, a fost convocat la ministerul de Externe de la Chișinău. Secretarul de stat, Dumitru Socolan, i-a transmis ambasadorului o notă oficială, prin care a cerut scoaterea imunității diplomatice pentru atașatul miliar al Ucrainei, Serghei Smetaniuk și cercetarea lui penală. Nota a fost trimisă ministerului de Externe de la Kiev.  Despre aceasta scrie presa din Ucraina.

Precizăm că Serghei Smetaniuk este cel care l-a fi transportat în portbagajul autoturismului cu numere diplomatice pe ex-judecătorul ucrainean Nicolae Ceaus.
Presa din țara vecină mai scrie pe parcursul săptămânii trecute, președintele Maia Sandu a încercat să discute subiectul cu omologul său, Vladimir Zelenski, dar nu a reușit.



Parlamentul a creat o comisie care va investiga cazul Ceaus. Socialistul Vlad Batrîncea, a confirmat  în cadrul emisiunii „Puterea a 4-a” de la N4 că „într-adevăr ambasadorul Ucrainei, la Chișinău a fost convocat la Minister”. Potrivit vicepreședintelui Parlamentului răpirea unui om din centrul orașului și scoaterea lui din țară este o procedură mult prea complicată pentru a nu fi coordonată la cel mai înalt nivel.

„Cu siguranță, acest lucru s-a produs cu sprijinul unui angajat al ambasadei Ucrainei la Chișinău, cu folosirea automobilului de serviciu cu numere de înmatriculare diplomatice, la asigur asemenea lucruri din partea Republicii Moldova sunt monitorizate tot de SIS, nu se fac de organele poliției. Acest lucru s-a făcut în coordonare între SBU și SIS-ul nostru”, a declarat Vlad Batrîncea în cadrul emisiunii „Puterea a parta” de la N4. 

Ucraina are propriul scandal Salisbury cu gust de vin moldovenesc

În scurt timp, judecătorul ucrainean Nicolae Ceaus va apărea în spațiul public cu mai multe acuzații la adresa ex-președintelui Ucrainei, Petro Poroșenko, dar și la adresa fostului șef al Departamentului pentru informații și securitate din cadrul Ministerului Apărării de la Kiev, Vasilii Burba. Despre aceasta a anunțat deputatul Radei Supreme, Victoria Siumar.

„Ucraina are propriul scandal Salisbury (oraș în Marea Britanie, unde au fost otrăviți Serghei Skripal și fiica sa, Iulia), cu gust de vin moldovenesc. Judecătorul Ceaus, care aștepta decizia instanței privind obținerea azilului politici la Chișinău, a fost răpit și adus acasă de către serviciile din Ucraina. Acest caz a provocat un mare scandal internațional. Care ar fi motivul? Este clar. În scurt timp, vom asculta “declarațiile lui Ceaus”. Toată săptămâna, autoritățile au așteptat când Ceaus își va reveni după ce a fost bătut și acum poate ieși la TV”, a declarat Siumar.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus