Timpul.md

Editorial 22 Octombrie 2021 | 04:19

Mântuiți ca prin foc

„Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!” (Galateni 6, 14)

Câți creștini în ziua de astăzi pot face o astfel de afirmație? Cine e răstignit pentru lume? Să vedem ce înseamnă lumea: petreceri, filme, excursii de relaxare, mâncare nu-știu-de-care, ciocolată, băutură. Tot ceea ce faci fără rugăciune. Când muncești, te poți ruga; când pleci la un drum, te poți ruga; când te culci și când te trezești, te poți ruga. Asta înseamnă o viață în Hristos.

Nu te poți ruga când te dai cu ulei de plajă, când începe serialul preferat, când te pensezi, când mergi la masaj, când dansezi, când mergi pe stadion și așa mai departe. Dar, dacă suntem sinceri cu noi înșine, fiecare dintre noi face lucruri pe care le poate începe cu rugăciune și lucruri pe care le facem exclusiv pentru noi. Deci în nici un caz lumea nu e răstignită pentru noi. Noi iubim lumea cu toate plăcerile pe care ni le oferă. Unele sunt plăceri simple, altele sunt vătămătoare. Dar plăcerile acestei lumi nu sunt pentru îmbunătățirea noastră duhovnicească.
Dacă citim cu atenție Noul Testament, vedem că toți suntem numiți nu numai frați și surori, dar și sfinți. Atât la Apostolul Pavel cât și la ceilalți apostoli citim despre comunitatea sfinților, adică biserica. E bine că astăzi există termenii de creștini - catolici, ortodocși sau alții - pentru a ne identifica mai ușor cu biserica din care facem parte. Fiindcă noi nu mai suntem sfinți. Îi numim sfinți pe cei care, ca Sfântul Apostol, au putut spune că lumea e răstignită pentru ei. Câtă vreme nu trăim ca Sfânta Parascheva sau nu murim ca Sfântul Constantin Brâncoveanu, nu avem cum să ne numim la fel ca ei. Ei sunt sfinți, noi suntem încă fii ai lumii acesteia. Noi nu putem spune că lumea e răstignită pentru noi. Noi suntem schizoizi. O zi suntem ai Domnului, șase zile suntem ai noștri. Facem ce vrem, bârfim, râdem, judecăm. Apoi mergem la biserică, ținem postul și ni se pare că suntem creștini buni.

Dacă ne-am uita mai puțin la filme și am pune mâna pe Viețile Sfinților, ne-am da seama cât de mult iubim lumea asta și cât de nevrednici suntem. Sigur că în comparație cu Dexter, criminalul în serie, sau cu Hitler ori Stalin, ne simțim oameni buni. Dar față de Apostolul Pavel care a fost decapitat pentru credință sau față de alți sfinți și mucenici, cum stăm?

Singura noastră șansă e mila lui Dumnezeu, fiindcă Pavel ne-a mai spus: „După harul lui Dumnezeu, cel dat mie, eu, ca un înţelept meşter, am pus temelia; iar altul zideşte. Dar fiecare să ia seama cum zideşte; căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos. Iar de zideşte cineva pe această temelie: aur, argint, sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie. Lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia. Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată. Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se va mântui, dar aşa ca prin foc." (I Corinteni 3; 10-15)
Să aibă milă Dumnezeu de noi ca să ne numărăm măcar printre cei din urmă.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus