Timpul.md

Actualitate 5 Decembrie 2016 | 11:32

Moldova – printre statele cu cele mai multe decese din cauza fumatului

Republica Moldova se încadrează în rândul statelor cu cea mai înaltă rată de decese din cauza bolilor asociate fumatului. Un sfert din locuitorii adulţi ai ţării sunt fumători activi, iar incidenţa fumatului printre tineri este în creştere.

Europa, comparativ cu restul lumii, este caracterizată printr-un consum înalt de tutun. Datele au fost prezentate în cadrul Dialogului de politici în domeniul controlului tutunului găzduit de Parlamentul Republicii Moldova, luni, 5 decembrie.

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, în deschiderea evenimentului, a spus că Republica Moldova este considerată o ţară care a făcut un pas semnificativ în lupta cu viciul fumatului. „Foarte mulţi colegi de-ai mei au contribuit ca să existe o astfel de legislaţie, s-au confruntat şi la propriu, şi la figurat cu o rezistenţă foarte mare. Parlamentul trebuie să pună în echilibru totul şi să ia în considerare şi alte interese, cum ar fi cele economice, dar sănătatea publică este mai importantă”, a subliniat oficialul.

Vicepremierul pentru probleme sociale, Gheorghe Brega, a remarcat că peste 60% din decesele provocate de bolile asociate consumului de tutun sunt în rândul populaţiei active, majoritatea bărbaţi. Cheltuielile anuale la tratarea bolilor cauzate de consumul de tutun sunt de peste un miliard de lei. „Industria tutunului se declară nemulţumită de noua legislaţie, cere stoparea implementării acesteia. Este clar că există interese comerciale, de profit. Nu vom tolera însă abuzurile orchestrate ale industriei tutunului şi ale altor actori din umbră”, a spus Gheorghe Brega.

Deputata Oxana Domenti, preşedinta Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie a Parlamentului, a specificat că 25% din populaţia adultă a Republicii Moldova este fumătoare. Ţara este pe locul patru în Europa după numărul mare de bărbaţi fumători – 44% din populaţia de gen masculin. O îngrijorare deosebită o reprezintă fumatul în rândul tinerilor. Printre tineri diferenţele de gen între fumători sunt mai puţin accentuate. Conform studiilor, o persoane din şase este supusă fumatului pasiv acasă, iar una din patru – la locul de muncă.

Experţii implicaţi în discuţii au dezbătut declaraţiile precum că interzicerea fumatului în spaţiile publice nu reprezintă încălcarea drepturilor fumătorilor, căci de facto oamenii se nasc nefumători, iar starea de normalitate este de a nu fuma.

Sursa: IPN

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus