Timpul.md

Cultură 7 August 2017 | 17:27

Moştenirile noastre vs. un stomac să digere și ouă clocite

Astăzi, pentru mulţi, cartea nu mai este ceva care să atragă, să intereseze conţinutul ei, să fie împrumutată pentru a fi citită. Azi se găsesc suficiente cărţi pentru lectură - în biblioteci sau în librării - în raport cu numărul de cititori.

La fel e şi cu studiile preuniversitare sau universitare. Pe unii îi interesează doar să fie posesorul unui certificat de studii, iar confirmarea cunoştinţelor, cred aceştia, se poate obţine prin experienţă. Cunosc chiar persoane care susţin că studiile la liceu, la facultate nu au nicio valoare, nu le aduc niciun folos şi că o frecvență redusă a unei facultății e suficientă. Important e să fii deţinătorul unei diplome necesară la angajare. Dacă inversăm aşa lucrurile, mă gândesc, oare câtă valoare se mai păstrează atunci când scriem mai mult decât citim, publicăm mai mult decât scriem, avem cunoştinţe mai mult decât studiem.

În acest sens, înlocuirea sistemului clasic de valori cu cel modern îl credem posibil. Timpurile şi mediul în care trăim ne arată că este şi credibil, iar prezentul ne demonstrează că mai şi funcţionează. Mă întreb dacă poate fi şi durabil şi câtă perspectivă are. Toate acestea, îmi amintesc de călătoria lui Gulliver (personajul lui Jonathan Swift din romanul „Călătoriile lui Gulliver”) în Laputa, ţară în care nişte pseudosavanţi, aroganţi şi închipuiţi, cred că pot extrage raze de soare din castraveţi, că pot construi case începând cu acoperişul şi terminând cu temelia. Dacă am înţelege critica iluministului Jonathan Swift la adresa mediocrităţii engleze acelor timpuri, este ca și cum ne-am pune pene de păun, dar nu suntem păuni.

Certitudinea noastră că doar prin curaj (treptat acesta, pentru unii care aleargă după lauri, poate deveni şi insistenţă, tupeu, sau şi mai rău - ignoranţa de a sfida calităţile cuiva, luându-le drept slăbiciune) poţi accede oricum şi oriunde, e o dovadă a celor care au moştenit multe bogăţii. Depinde, însă, ce fel de bogăţii sunt acestea - materiale sau spirituale.

Unii îşi pot aduna averi materiale pentru câteva generaţii înainte. Este bine şi chiar e o admirabilă preocupare. Aceasta e atitudinea omului de pater familiae care trăieşte pentru urmaşii săi. E grija şi munca pe care copiii trebuie să le moştenească de la părinţi, dacă nu cumva acestor două calităţi le lipseşte moştenirea spirituală. Despre necesitatea acestui testament, care ne lipseşte atât de mult, şi pe care unii îi simt mai puţin absenţa, despre felul de a-l moşteni, personajul lui Camil Petrescu din romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Ştefan Gheorghidiu, un intelectual redutabil, spune așa: „Căci moştenirile acestea nu sunt totdeauna fără primejdie. De cele mai multe ori părintele care lasă avere copiilor le transmite şi calităţile prin care a făcut avere: un obraz mai gros, un stomac în stare să digereze şi ouă clocite, ceva din sluţenia nevestei luate pentru averea ei, neapărat o şiră a spinării flexibilă ca nuiaua (dacă nu cumva rahitismul nevestei milionare n a înzestrat o cu o cocoaşă rigidă ca o buturugă). Orice moştenire e, s ar putea zice, un bloc.”

Mă gândesc acuma de ce dintre toate crizele de până acum cea morală se depăşeşte mai greu. Pentru că ne lipsesc educaţia, ruşinea, bunătatea, dorinţa de a învăţa, mai precis, de a avea cunoştinţe profunde, lecturi, bunul simţ, adică moştenirea spirituală. Este adevărat că toate acestea au fost pierdute, şterse în timp ce am pierdut clasa intelectuală, plecată în masă odată cu instaurarea regimului comunist. Trezindu-ne în casa, în care a lipsit cu desăvârşire mica bibliotecă, am ajuns să detestăm valorile. Neavând repere, s-a rupt legătura între generaţii despre care Tudor Arghezi spunea: „Între generaţii nu avem alt pas şi altă legătură decât moştenirea gândirii şi a cuvântului gândit; de foarte tineri trebuie să luăm cunoştinţă exactă de isprăvile şi schimbările generaţiei precedente”.

Dacă ne-ar păsa ce lăsăm după noi, atunci viitorul nostru va fi prin moştenirea spirituală sau nu va fi deloc.

Silvia Strătilă 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus