Mă refer la satelitul american, despre care se presupune că ar fi căzut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Oceanul Pacific. Se presupune, pentru că nimeni nu l-a observat, nici chiar radarele NATO. Dar, ceea ce în mod logic nu se vede şi nu poate fi demonstrat, în mod practic poate ajunge doar în Oceanul Pacific. În cel mai rău caz, în cel Atlantic.
Nu despre americani însă e vorba, ci despre neputinţa omenească în faţa aşa-zisului „gunoi cosmic”, care inundă spaţiul şi poate cădea jos când nici nu-l aştepţi. Tot ce au putut face americanii e să ne calmeze, prin comunicate de presă emise zilnic, precum că… de căzut va cădea, dar victime nu vor fi. Păi, cum să fie şi victime, dacă resturile satelitului aveau greutăţi de doar câte 1 kg, iar cea mai mare „bucăţică” era de 158 de kg… Imaginaţi-vă că 1 kg de satelit vă cade în cap pe stradă sau în casă. Ce onoare că v-a ales anume pe dumneavoastră!
Şi dacă tehnologiile şi minţile luminate de la NASA nu ne-au putut spune exact ziua, ora şi locul unde va cădea satelitul lor, ce pretenţii am avea faţă de „naşii” politicii moldoveneşti, care de doi ani nu ne pot spune exact nici ziua, nici ora, nici locul?!
Bine măcar că, în lipsa preşedintelui, nu-ţi cade nimic în cap!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
