Editorial

O campanie electorală fără subiect şi fără predicat

Deşi, cu doar câteva săptămâni în urmă, se părea că anul acesta vom avea parte de o campanie electorală dinamică şi chiar violentă, mă tem că vom asista la o campanie anemică, mocnită, aprinsă-n paie ude, dar foarte murdară în esenţa ei. Se poate întâmpla anume aşa din cauză că viitoarea campanie electorală poate să nu aibă intrigă. (Cu accentul pe prima silabă, nu pe a doua, cum rostesc unii analişti de pe la unele televiziuni de ştiri.) Anul trecut, campania a avut intrigă, pentru că au existat comuniştii şi Voronin la putere şi partidele au avut mesaje. Anul acesta comuniştii şi Voronin, formal, nu mai sunt la putere, iar partidele din Alianţă sunt în criză de mesaje, implicit, şi de proiecte politice clare pe termen lung. Politica pompierească – aici lichidăm consecinţele unei inundaţii, dincolo cârpim o şosea ş.a. – e utilă pentru imaginea liderilor, deoarece îi arată în permanenţă la televizor, dar e păguboasă pentru ţară, pentru că transformă actul guvernării în îndeletnicirea de a cârpi antereul lui Arvinte.

Era de aşteptat ca după un an de guvernare democrată şi liberală, cu oameni noi pe prima linie, campania electorală din acest an să fie una calitativ nouă, inteligentă, fără cunoscutele tehnici de manipulare şi spălare a creierilor electoratului, în care s-ar dezbate adevăratele probleme ale acestei ţări.

Să dea Domnul să greşesc dar, deocamdată, am impresia că viitoarea campanie electorală nu va avea nici subiect (mesaj), nici predicat (intrigă). Comuniştii vor ataca, aşa cum li-i obiceiul, zgomotos şi războinic, iar partidele din Alianţă vor acţiona anemic, apărându-se a lehamite. Ar fi o adevăra catastrofă dacă lucrurile ar evolua în această direcţie. Alianţa are la palmaresul ei mai multe reuşite şi are pe ce să-şi construiască o campanie electorală, cu agendă proprie, dinamică şi eficientă. Nu trebuie de inventat nimic, e nevoie doar de a exploata cu mai multă inteligenţă şi fantezie realizările pe care ea le are deja la activ.

Campania electorală din acest an e, poate, una dintre cele mai responsabile din istoria ultimelor două decenii a R. Moldova. Tradusă în alt limbaj, dilema „Alianţa sau PCRM” sună astfel: „Est sau Vest”, adică „înainte, spre Europa democratică sau înapoi, spre Asia comunistă?”. Fără a cădea în patetism, trebuie să realizăm că această campanie electorală e din categoria celor care determină destinul unei ţări. Ratarea obiectivului european ar fi pentru actuala elită politică de la guvernare un act de sinucidere politică. Noi, alegătorii, suntem obligaţi să susţinem, aproape necondiţionat, Alianţa şi liderii ei. Va trebui şi în această campanie să ne purtăm respectuos şi drăgălaş cu ei nu pentru că asta ar merita-o cu toţii, ci pentru că nu avem altă soluţie.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *