Politică

O nouă şedinţă de judecată în dosarul ex-premierului Vlad Filat a fost amânată

Igor Popa, avocatul fostului premier, a declarat pentru IPN că şedinţa a fost amânată pentru că Vlad Filat urmează un tratament de zece zile. Acesta a spus că următoarea şedinţă de judecată a fost programată pentru 29 martie, ora 10.30.

Anterior mai multe şedinţe de judecată în cazul fostului premier au fost amânate, majoritatea la solicitarea apărării. Pe 16 martie, învinuitul a fost consultat la Institutul de Neurologie şi Neurochirugie, după ce, potrivit avocatului, s-a lovit cu capul de o uşiţă din celula sa.

Vlad Filat a fost lipsit de imunitate parlamentară şi reţinut pe 15 octombrie 2015. Fostul premier este învinuit de trafic de influenţă şi corupere pasivă şi riscă de la 7 până la 15 ani de închisoare, cu privarea dreptului de a deţine anumite funcţii publice. Vlad Filat pledează nevinovat.

sursa: ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *