Actualitate

OPINII: Sistemul de justiţie penală din ţara noastră pune în pericol vieţi umane

Nicoleta Hriplivîi s-a referit în particular la cazul lui Serghei Cosovan, om de afaceri și fost consilier local al orașului Codru. Acesta a fost plasat în arest preventiv în septembrie 2017, sub acuzația de fraudă și abuz în serviciu. Potrivit avocatei, în privința inculpatului au fost dispuse două măsuri provizorii: arest preventiv și arest la domiciliu. Schimbarea măsurii provizorii de către judecător, din detenție în arest la domiciliu, urma să fie executată imediat, însă după ce s-a dispus, la ieșirea din penitenciar, Serghei Cosovan a fost reținut de colaboratorii Poliției și i s-a invocat un alt episod al uneia și aceleiași infracțiuni, fiindu-i inițiată o nouă cauză penală, cu un nou număr de dosar.

„Este o ocolire a legislației. O persoană poate fi ținută în arest preventiv nu mai mult de un an. Or, dacă există un alt dosar, această măsură preventivă poate fi prelungită iarăși pe un an maximum. În cazul lui au trecut zece luni de când persoana se află în arest preventiv. Deși a fost condamnat recent, sentința nu a intrat în vigoare, nu este o decizie revocabilă”, a comunicat avocata.

Nicoleta Hriplivîi mai spune că starea bărbatului s-a înrăutățit în ultima perioadă, acesta fiind extrem de bolnav. Toate solicitările de a fi transferat într-un spital public specializat au fost refuzate. Nicoleta Hriplivîi a făcut trimitere la recomandările Comitetului ONU împotriva Torturii. În cazul maladiilor complexe, cum este în situația lui Serghei Cosovan, deținuții trebuie să beneficieze în volum deplin de asistență medicală calificată, care însă nu poate fi oferită de serviciul medical din cadrul sistemului penitenciar din Moldova.

„Sperăm că autoritățile ne vor auzi și vor elabora politici care vor opri procesul de aplicare abuzivă a aresturilor preventiv la solicitarea procurorilor”, a declarat Vadim Vieru, avocat al Asociației Promo-LEX.

Promo-LEX a expediat miercuri, 25 iulie, observațiile pe respectivul subiect Curții Europene pentru Drepturile Omului. Pe 29 martie curent, Curtea a comunicat de urgență plângerea lui Serghei Cosovan, depusă de Promo-LEX la 20 martie 2018.

Promo-LEX somează Guvernul Republicii Moldova, autoritățile de resort, să-l transfere de urgență pe Serghei Cosovan într-o instituție medicală publică specializată în tratarea maladiilor hepatice severe și transplant hepatic, pentru a-i sigura asistența medicală necesară și să implementeze de urgență măsuri menite să reducă rata înaltă de aplicarea excesivă și nejustificată a arestului preventiv în Republica Moldova.

De asemenea, Guvernul trebuie să asigure implementarea recomandărilor Comitetului ONU împotriva Torturii din 2017 în vederea transferului unităților medicale din subordinea DIP (ANP) în subordinea Ministerului Sănătății, să implementeze aceste recomandări prin: asigurarea independenței personalului medical din toate locurile de detenție și transferul responsabilității pentru sănătatea persoanelor deținute către Ministerul Sănătății astfel asigurând examenul medical independent.

Sursa: ipn.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *