Timpul.md

Opinii & Editoriale 12 Martie 2021 | 07:23

Păcate care (nu) ne bântuie

O pildă din Patericul egiptean ne spune următoarea poveste: „Un frate a greșit odată în Schit și făcându-se adunare, a trimis către Moise, dar el nu voia să vină.

Deci a trimis către dânsul preotul zicând: vino, că te așteaptă norodul! Atunci, el sculându-se, a venit și luând o coșniță găurită și umplând-o cu nisip, o purta. Iar ei ieșind în întâmpinarea lui, i-au zis: ce este aceasta, părinte? Zis-a lor bătrânul: păcatele mele sunt înapoia mea curgând jos și eu nu le văd, dar am venit astăzi să judec păcatele străine. Și ei auzind, n-au grăit nimic fratelui, ci i-au iertat." (Avva Moise, 2)

Învățătura aceasta este foarte clară și ne sfătuiește să nu îl judecăm pe aproapele nostru. Dar Avva Moise mai spune un lucru: că nu vede păcatele lui. Sigur, e un cuvânt cu tâlc pentru judecătorii păcătosului. E ca și cum le-ar fi spus: voi nu vedeți greșelile voastre, dar îl judecați pe fratele acesta. De aceea întreaga învățătură creștină ne cere să ne concentrăm asupra păcatelor noastre, nu asupra celor ale vecinului.
Să ne cunoaștem păcatele e foarte bine, ne smerește, însă dacă revenim la cuvântul din Pateric, ne dăm seama cu ușurință că cei care voiau să îl judece pe cel ce greșise, nu se simțeau ei înșiși păcătoși. Nu în raport cu un păcătos. Lor li s-a făcut rușine abia atunci când în fața lor a stat un sfânt care s-a numit pe sine păcătos înaintea celorlalți. Pentru că și noi în raport cu vecinul bețiv sau curvar poate ne simțim drepți și capabili să îl judecăm pe acel om, dar când ne raportăm la o persoană cu viață sfântă, ne ia rușinea.

Și de cele mai multe ori, noi, creștinii practicanți, suntem cei care judecă. Suntem, ca să revenim la evanghelia citită nu demult la liturghie - cea a fiului risipitor, fratele cel mare care a stat acasă și acum e invidios că tata a tăiat vițelul cel gras pentru un păcătos.

Însă cel mai trist este că atunci când nu suntem fratele ascultător, nu suntem nici fiul risipitor. Fiindcă degeaba ne vedem păcatele, dacă nu ne schimbăm viața. Deocamdată, cât timp rămânem în greșelile noastre, suntem fiul plecat de acasă, conștient că e fiul tatălui său, dar fără pocăință, fără îndreptare. Vom apuca oare să ne întoarcem?

Se apropie Postul Mare, deci să ne cercetăm cu sinceritate inima și să vedem cine suntem: fratele mai mare care judecă păcatele celorlalți, uitând de ale sale, sau fratele mai mic, plin de greșeli, dar fără dorință de îndreptare.
Moni Stănilă
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus