Timpul.md

Actualitate 21 Mai 2021 | 16:20

Până și Chicu le dă ,,peste nas” lui Dodon și Voronin: „oribil și condamnabil”. Dodon susține tezele rasiste ale lui Voronin

 Igor Dodon a ajuns să fie criticat chiar și de fostul său Prim-ministru, Ion Chicu după ce socialistul alături de Voronin au lansat mai multe mesaje rasiste și de destabilizare în spațiul public.

„Nașterea copiilor întunecați” e din seria celor „30 mii de sirieni" sau „copiilor cu handicap din familii mixte de moldoveni și ruși". Tot atât de oribil, iresponsabil și condamnabil. Pe fonul acestei provocări rasiste, „drogata din PAS" e busuioc, nu cânepă. Îndemn politicienii să-și dea seama unde se va ajunge cu asemenea mesaje”, a scris Chicu pe facebook, făcând aluzie la declarațiile de azi ale lui Igor Dodon prin care a zis că dacă la alegerile anticipate vor învinge partidele de dreapta și unioniste, atunci va fi război ca în Ucraina.

„Eu tot consider că dacă vor învinge partidele de dreapta, atunci Republica Moldova…vom avea probleme mari în ceea ce ține de neutralitatea țării. Evident că noi, poporul, vom decide și nu vom fi niciodată membru al NATO. Noi suntem categoric împotriva la aceasta, dar victoria celor de dreapta și verticala de dreapta ar putea duce la destabilizarea situației în Republica Moldova. Vreți să fie ca în Ucraina?”, a declarat Igor Dodon în cadrul vlogului său săptămânal.

Mai mult, Igor Dodon a dat de înțeles că susține parțial mesajele rasiste promovate de Voronin în cadrul unei emisiuni televizate. „În cazul în care vor câștiga foțele pro-occidentale, atunci femeile din R.Moldova vor naște copii de culoare”, a declarat anterior Voronin. Partidul AUR a sesizat Consiliul pentru dezbaterea discriminării în legătură cu acest caz. Nu-i clar dacă Chicu îl critică cu adevărat pe Igor Dodon, sau ,,de ochii lumii”, încercând să mimeze o așa-zisă opoziție. Analiștii politici susțin că partidul lui Chicu, PDCM a fost creat la indicațiile lui Dodon, pentru a fura din voturile partidelor pro-europene și unioniste.
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus