Timpul.md

Editorial 15 Aprilie 2016 | 09:51

Panama și pâinea socială

Scandalul dezvăluirilor din Panama nu a reușit să genereze, în RM, reacțiile necesare pentru discuții mai profunde. 

Totul s-a limitat în jurul unor „dezvăluiri”, care nu merg spre miezul problemei. Este pentru prima dată, când se vede clar cum elitele politice, sportive, artistice din lume, nu dau doi bani pe echitatea socială și își păstrează averile în așa fel, încât să plătească taxe cât mai mici.

Inegalitate și offshoruri

Inegalitatea a fost întotdeauna un fenomen prezent în viețile oamenilor, chiar și în utopia sovietică, unii membri (de partid) erau prea sus decât cetățenii simpli. Scandalul Panama Papers vine să arate cât de departe au mers bogații pentru a fi forțați să plătească aceleași taxe ca și săracii. Din mai multe perspective, această inegalitate, care se formează în societatea modernă este apropiată de starea lumii de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Unica schimbare, în favoarea sărăcimii, obținute de revoluțiile sociale și cele două războaie mondiale, este o ușoară creștere a nivelului de trai (creșterea speranței de viață, accesul la apă, hrană, educație, dreptul de a călători). Dar, în esență, lucrurile nu-s cu mult mai diferite decât atunci, avem mari latifundiari (azi proprietari de fabrici, bănci, corporații) și avem șerbi (angajați la fabrici pe salariu minim).

Este clar că, într-o lume liberă, nimeni nu interzice să faci afaceri în acea zonă a lumii, care-i oferă cele mai avantajoase condiții. Totuși, se pare că s-a mers prea departe cu acumularea de capital de către elitele bogate, în defavoarea maselor. Această logică a „optimizării fiscale” trebuie regândită, altfel această inegalitate va genera mari perturbări sociale în timp. Un angajator, în R. Moldova, dacă vrea să plătească un salariu minim pe economie, este taxat de stat cu aproape 70%. Adică, pentru fiecare 1000 de lei plătiți unui angajat, statul ia 700 de lei. În același timp, marii „binefăcători” ai R. Moldova, evită să plătească taxele aici și își păstrează capitalul în zone, în care taxarea e în jur de 5%. Povara fiscală pe umerii maselor cu salarii minime/medii este uriașă, în timp ce elitele, care conduc aceste state și fac afaceri de milioane, evită să plătească aceleași taxe. Acest fenomen al inegalității pare a fi drama ultimelor secole, în timp ce unii cetățeni se bucură că pot cumpăra pâine socială cu 0.25 USD, alții au averi atât de mari, sunt atât de focusați pe „optimizare”, încât nu acceptă să plătească taxe ca cei din urmă.

Cel mai probabil, acest scandal va forța societățile democratice din lume, să preseze politicienii la instituirea unui impozit unic, mondial la capital. Până ce vor ajunge acolo, țările sărace și fără investiții (precum R. Moldova), trebuie să înțeleagă cât mai rapid, că doar prin scăderea taxelor, a poverii fiscale și mărirea bazei de impozitare, vor fi condiții minime necesare pentru atragerea capitalului străin sau păstrarea celui autohton.

Banca „Națională”

Unul din obiectivele „Sfatului Țării 2” este promovarea avantajelor unificării valutare, prin instituirea unei valute comune și preluarea de către BNR a gestionării segmentului financiar-bancar al R. Moldova. Oportunitatea vine de la faptul că ambele monede se numesc „leu” și, recent, sistemul financiar-bancar al RM aproape s-a prăbușit și a generat nu doar o inflație uriașă, dar a forțat Banca Națională să crească costul împrumuturilor.

Dacă un cetățean din România vrea să împrumute bani să-și cumpere un apartament, el va plăti băncii o dobândă anuală de 8%. Dacă un cetățean din RM vrea să facă aceeași operațiune, va plăti o dobândă anuală de 17%. Primul mare avantaj al unei eventuale uniuni monetare este că și costul unui împrumut va scădea la jumătate.

Al doilea aspect ar fi controlul riguros al viitoarei „Bănci Naționale a Leului” asupra băncilor care dau credite. Uniunea monetară nu este o idee nouă sau inovatoare, ea pornește de la premisa, că existența unei valute și a unei bănci naționale implică costuri foarte ridicate. Mai grav este, când o bancă națională este atât de incapabilă să-și îndeplinească funcțiile, încât bagă economia în comă și sărăcește peste măsură marea majoritate a oamenilor.

Un exemplu de uniune monetară, cu care avem șansa să interacționăm des, este EURO, monedă la care au aderat, începând cu 1999, Austria, Belgia, Olanda, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Monaco, Portugalia, San Marino, Spania, Vatican, Grecia, Slovenia, Cipru, Malta, Slovacia, Estonia, Letonia și Lituania (în 1 ianuarie 2015).

Această unitate monetară a permis, în primul rând, unificarea și scăderea ratei la care băncile comerciale împrumută bani. Această șansă de a avea acces la finanțări ieftine a permis atât antreprenorilor să investească în afaceri și să creeze locuri de muncă, dar și cetățenilor, cu venituri medii, să-și cumpere imobile cu rate mici, în loc să plătească chirii. O monedă comună ar genera beneficii economice uriașe pe termen lung și prin creșterea încrederii oamenilor de afaceri în economia țării. Rezervele Băncii Naționale ale României sunt de aproximativ 31 de miliarde de euro. În anul 2005, rezerva era în jur de 13 miliarde de euro, în acești ultimi ani ea a crescut constant.

Uniunea vamală România-Moldova

Dacă uniunea monetară ar fi implementată, următorul pas ar fi o uniune economică, care s-ar produce prin realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice. Avantajele unei uniuni vamale sau a pieței unice România-Moldova, sunt uriașe și ne avantajează mai mult pe noi, pentru că afacerile noastre vor primi acces la o piață de 20 de milioane de oameni, în timp ce, pentru afacerile din România, este doar creșterea pieței actuale cu câteva milioane. Uniunea vamală ar permite, în sfârșit, eliminarea vămilor între statele membre și instituirea de taxe unice la hotarele statelor membre. Deși RM câștigă din taxele vamale, pe termen lung, o piață atât de mică nu va fi niciodată atât de atractivă precum statele vecine (Ucraina 40 milioane, România 20 de milioane etc.). O eventuală piață unică ar permite producătorilor noștri agricoli și industriali să-și vândă produsele în statul vecin fără a avea alte costuri. Creșterea comerțului interior este o garanție, că în eventualitatea unor „șocuri externe” producătorii nu vor avea dificultăți ca în anii trecuți, când s-au impus embargouri.

E sigur că aceste planuri sau obiective nu pot fi realizate atât de simplu, mai ales într-o societate în care elitele au alte interese și le lipsește o minimă cultură politică necesară pentru a avea o viziune de dezvoltare sănătoasă pe termen lung. Curentele dominante în politica de pe Bâc îs demagogia, impostura și amatorismul. Ele unesc ideologii, doctrine și „eșichiere” politice. Cu cât un politician este mai prost și mai incult, cu atât este mai încrezut și mai arogant. Așa-numitul „jaf al secolului” a generat mari probleme economice, dar el este doar un efect al unei elite socio-politice, incapabile să conducă economic această țară. Acest lucru, este aproape normal, dacă ne gândim, că majoritatea din ei au studii în URSS, care a falimentat, la rândul său, iar majoritatea „elitelor” de astăzi au studii în agronomie sau au lucrat prin colhozuri.

Un nou 7 aprilie rușinos

A trecut un nou 7 aprilie, iar speranțele tinerilor s-au spart ca o bulă de săpun. Singura concluzie certă, după acești ultimi 7 ani, ar fi că elita politică este bună doar la spus minciuni și promisiuni. Libertatea de exprimare, câștigată atunci, s-a transformat într-o monstruoasă practică de a minți fără jenă și a manipula orice informație.

Următoarea revoluție trebuie să dea foc nu instituțiilor de stat, dar sediilor de partid și ale lumii, în care trăiesc aceștia. Unii cu pâine socială și lumina închisă pentru a face economii, alții au atâta capital, încât Panama și offshore-ul sunt niște opțiuni logice. Mai grav decât sărăcirea economică este falimentul moral al celor care au venit la putere. Aparent, ei au uitat că atunci, la 7 aprilie, oamenii au ieșit în stradă împotriva lui Voronin. Astăzi, fostul general de miliție, este „partener” de vot prin niște declarații amuzante, care trebuie tipărite pe hârtie moale și oferite Ambasadei F. Ruse și șefilor din regiunea transnistreană. Campania electorală care, aparent a început, va scoate la suprafață tot ce are elita politică mai urât. Ca și în majoritatea cazurilor va trebui să ne astupăm iarăși nasurile și să mergem la vot, pentru răul mai mic. Voronin a fost schimbat de tinerii de la 7 aprilie, dar, din păcate, învățăceii săi încă mai conduc R. Moldova.

Societatea pare a progresa și dă semne de maturizare, dar când va fi condusă RM de politicieni cu viziune și capabili să iasă din cercul vicios al amatorismului și imposturii rămâne neclar. Sentimentul de furie este maxim, când vezi cum foștii călăi sunt îmbrățișați de acei care promit „integrare europeană”. Nu încape îndoială, că această elită se va prăbuși, important este ca în locul ei să nu vină tot învățăceii lor. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus