Actualitate

Parlamentarii SUA încearcă să convingă executivul să declare Rusia ”sponsor al terorismului”

Documentul, denumit „Prevenirea activităților rău intenționate ale Rusiei în domeniul terorismului” (Stopping Malign Activities from Russian Terrorism Act), are ca ator pe senatorul de Colorado Corey Gardner.

Inițiativa legislativă îl obligă pe secretarul de stat să stabilească dacă Federația Rusă ar trebui considerată țara – sponsor al terorismului și dacă gruparile armate pro-ruse DNR și LNR din estul Ucrainei, care sunt sprijinite direct sau indirect de Federația Rusă, ar trebui declarate organizații teroriste străine. După votarea în comisie, proiectul de lege va fi luat în dezbatere în plenul Senatului.

Șeful Departamentului de Stat trebuie să raspunda parlamentarilor în cel mult 90 de zile de la data adoptării eventuale a proiectului de lege. Acesta trebuie mai întâi să obțină aprobarea în Senat, apoi în Camera Reprezentanților. În cazul trecerii prin ambele camere ale Congresului, documentul va fi trimis spre semnătură președintelui american Donald Trump.

Lista țărilor care sponsorizează terorismul, întocmită în prezent de Departamentul de Afaceri Externe al SUA, include Iranul, Coreea de Nord, Siria și Sudanul. Includerea unei țări pe această listă înseamnă că alte state sau cetateni străini pot fi supusi sancțiunilor americane în cazul încheierii tranzacțiilor comerciale cu un ”sponsor al terorismului”.

Adăugăm că, în urmă cu un an, Senatul a mai initiat un document similar, denumit „Lege pentru protejarea securitatii americane de agresiunea Kremlinului 2018”. Textul documentului, pregătit de senatorii Lindsay Graham, Robert Menendez și altii începea cu un apel adresat președintelui Donald Trump. În special, acestuia i se cerea să sprijine eforturile de combatere a imixtiunilor „din partea guvernului rus sau a altor actori străini în activitățile agențiilor guvernamentale americane, precum și în procesele democratice din țară”.

A doua prevedere a legii era „de a îndemna public guvernul rus să restituie Crimeea sub controlul guvernului ucrainean și, de asemenea, să ceara separatiștilor din estul Ucrainei să depuna armele”. Acest paragraf se referea și la „ocupația rusa și sprijinul separatiștilor” pe teritoriile Georgiei și a Moldovei. De asemenea, autorii proiectului au cerut președintelui să obtina de la Moscova să nu-l mai sprijine pe președintele sirian Bashar al Assad, care continuă să comită crime de război.

Documentul conținea, de asemenea, o propunere extrem de dură privind recunoașterea Rusiei drept „stat care sponsorizează terorismul”. Pe de o parte, această formulare arăta ca o actiune preliminară pentru o campanie la ONU privind excluderea Rusiei din calitatea de membru permanent al Consiliului de Securitate, pe de altă parte, sub acest steag, au fost introduse sancțiunile anti-iraniene începand cu 1983.

În plus, proiectul de lege prevedea unificarea tuturor sancțiunilor anti-ruse într-un singur mecanism. Pentru a coordona acest proces, guvernul SUA propune introducerea unui „birou de coordonare a sancțiunilor”, care implică coordonarea sancțiunilor cu Uniunea Europeană. De asemenea, s-a propus crearea unei alte structuri, „Centrul național comun pentru a răspunde amenințărilor hibride”, a cărui sarcină sa fie combaterea sistematică a încercărilor din partea Rusiei de a influența politica din SUA și întreaga lume.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *