Moldova

Parlamentul a votat PENTRU reorganizarea instanţelor economice

Cele două proiecte au fost votate unanim de deputaţi şi vor fi comasate pentru a doua lectură. Unul din proiecte a fost prezentat de liderul PL Mihai Ghimpu, care a spus că iniţiativa vine după ce Curtea Constituţională a declarat drept neconstituţională decizia de lichidare a instanţelor economice.

"Curtea şi-a luat dreptul Parlamentului ca organ legislativ. E trist că aşa ceva se întîmplă într-un stat democratic. Noi trebuie să respectăm hotărîrea CC, dar nu putem să admitem ca aceşti judecători din instanţele economice să rămînă în funcţie. Trebuie să le reducem din atribuţii şi să le luăm litigiile economice", a opinat Mihai Ghimpu.

Cel de-al doilea proiect a fost propus de Ministerul Justiţiei şi prevede lichidarea Curţii de Apel Economice şi transformarea judecătoriilor economice în judecătorii comerciale. Potrivit proiectului, instanţele comerciale vor avea în competenţă examinarea deciziilor luate de arbitrajele comerciale şi eliberarea titlurilor executorii pentru hotărîrile luate de arbitrajele comerciale.

Sursă: MOLDPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *