Dar, ca unul care a scris două cărţi despre fotbalul ucrainean şi românesc în comunism şi postcomunism (una dintre care se vinde în întreaga lume), pot să vă spun că acolo este la fel de multă politică, poate chiar mai multă. Drept dovadă stă faptul că două state ex-comuniste – Polonia şi Ucraina – au fost angrenate într-un efort unic de a organiza un eveniment sportiv de prim rang, în detrimentul unor puteri fotbalistice, cum ar fi de exemplu Italia. La momentul când aceste două state au câştigat dreptul de organizare, decizia politică a primat, deoarece era în concordanţă cu schimbarea politică majoră care s-a produs în Ucraina ca rezultat al Revoluţiei Portocalii şi a traseului european irevocabil pe care s-a angajat ţara vecină. Nu-i de mirare, Ucraina este o forţă nu numai în fotbalul european, dar şi în cel mondial. Era, de asemenea, clar că o fosta ţară sovietică ca Ucraina va întâlni mari dificultăţi în organizarea acestui campionat. Este un efort care nu oricui îi stă în puteri. Dar decizia UEFA a fost una care se încadrează în eforturile politicilor europene de modernizare şi europenizare a Europei de Est şi a fostului spaţiului sovietic. Concordanţa între politicile Uniunii Europene şi cele ale UEFA este evidentă din acest punct de vedere. Confirmă şi faptul că această competiţie este organizată de un fost stat comunist devenit recent membru al Uniunii Europene şi un stat ex-sovietic, care aspiră să ajungă acolo.
Pentru cei care cunosc istoria, acest lucru putea fi greu de imaginat cu vreo duzină de ani în urmă. Relaţiile istorice dintre cele două ţări au fost marcate de numeroase animozităţi. Au fost timpuri când ucrainenii au fost parte integrată a diferitor state poloneze, fie în perioada medievală, fie în perioada interbelică. Au fost timpuri când polonezii nu recunoşteau existenţa etniei ucrainene, considerând-o parte componentă a naţiunii poloneze. În perioada interbelică o mare parte a Ucrainei a fost parte a statului polonez, iar relaţiile dintre polonezi şi ucraineni au fost marcate de numeroase conflicte şi crize din cauza politicilor naţionaliste poloneze. În mare parte identitatea naţională ucraineană s-a conturat în opoziţie faţă de politicile de omogenizare a statului polonez, iar pactul Moltov-Ribbentrop, care a luat Ucraina de Vest Poloniei, este considerat şi acum unul criminal la Varşovia. Acest lucru a păstrat o anumită inerţie şi în perioada imediată independenţei statului ucrainean, când încercările de apropiere ale Poloniei au fost percepute de ucraineni ca tentative de imixtiune în afacerile interne ale Ucrainei, nu de puţine ori chiar la sugestia Moscovei.
A fost nevoie de o schimbare politică majoră în Ucraina ca lucrurile să capete o altă dimensiune. Răsturnarea politică care s-a produs în Ucraina în 2004 a făcut ca relaţiile dintre duşmanii istorici de altă dată să devină o relicvă a trecutului. Lech Walesa, primul preşedinte al Poloniei post-comuniste a stat alături de Viktor Iuşcenko pe Maidan Nezalejnosti (Scuarul Independenţei), Polonia fiind primul stat care a sprijinit efortul de democratizare şi reorientare a vecinului său slav. Şi asta fără frică de Rusia şi de flota rusă care stă ancorată la Sevastopol. La scurt timp era înregistrată o cerere a celor două state de a organiza Campionatul European de fotbal din 2012, competiţie câştigată de cele două vecine din considerentul că Europa doreşte o schimbare a spaţiului post-sovietic.
Ce înseamnă că vrei să organizezi de comun acord şi efort o competiţie de acest nivel? Asta înseamnă că este nevoie de o voinţă politică comună în primul rând. Voinţă politică pentru a armoniza eforturile de organizare, care presupune capacitatea de a transcede orice fel de animozitate sau neînţelegere pentru a oferi Europei un exemplu că ai capacitatea de a te schimba, că reprezinţi nu numai o forţă sportivă, dar că ai calităţile unei naţiuni care aspiră să devină una cu adevărat europeană din punct de vedere politic, social sau cultural. Este un test de credibilitate a statului, un test de capacitate, dar este în acelaşi timp mult mai mult. Pentru mine acest campionat organizat de Polonia şi Ucraina este similar înţelegerii dintre Franţa şi Germania după al Doilea Război Mondial, o reconciliere istorică care a dat naştere Uniunii Europene. Campionatul European din 2012 este o reconciliere istorică dintre Polonia şi Ucraina. Oricum vor evolua cele două state, acest efort comun nu va putea fi uitat niciodată, pentru că a arătat tuturor că istoria poate fi schimbată atunci când anumite naţiuni ating o anumită maturitate istorică pentru a face acest lucru.
Mă uit la românii mei mioritici de pe ambele maluri ale Prutului şi mă întreb: pe când un campionat european de orice fel organizat de România şi Republica Moldova? Pe când un campionat care să unească acest popor dezbinat, care are mai multe în comun decât polonezul de la Varşovia şi ucraineanul de la Kiev? Pe când o schimbare politică în Republica Moldova şi România care să facă relaţiile dintre noi cel puţin la fel de coerente ca cele dintre Polonia şi Ucraina, iar această coerenţă să rezulte într-o europenizare reală a Republicii Moldova? Şi asta fără frică de Rusia sau de armata rusă care staţionează la Tiraspol… pe când? Până vin răspunsurile la aceste întrebări, dragii mei români mioritici, bucuraţi-vă de fotbal şi de capacitatea altora de a face ceea de ce noi încă nu suntem capabili.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
