Actualitate

PG: Veaceslav Platon nu va fi întors Ucrainei şi nu va fi extrădat Rusiei

Decizia a fost luată după ce Procuratura Generală a examinat demersurile parvenite de la Procuraturile Generale ale celor două state.

„Prin urmare, având în vedere că inculpatul Platon deține cetățenia Republicii Moldova și își ispășește pedeapsa penală pe cauza pe care a fost condamnat, și în același timp, este vizat în alte dosare pe care urmărirea penală este în desfășurare, iar în lipsa lui ar putea fi încălcat termenul rezonabil al cercetărilor și, în consecință, s-ar leza drepturile și interesele părților vătămate, Procuratura Generală nu poate satisface demersurile colegilor din Ucraina și Federația Rusă, ambele fiind respinse”, indică un comunicat al instituţiei, făcut public miercuri, 22 ianuarie.

Anterior, printr-un demers, datat cu 10 decembrie 2019, Procurorul general al Ucrainei a solicitat întoarcerea lui Veaceslav Platon în Ucraina pentru efectuarea procedurilor legale privind adoptarea unei decizii finale în ce privește solicitarea Republicii Moldova de extrădare a acestuia. La data de 11 decembrie 2019 Procuratura Generală a Federației Ruse a expediat un demers prin care solicita extrădarea numitului pentru a fi tras la răspundere penală pentru o serie de infracțiuni grave, comise pe teritoriul Rusiei.

În prezent, inculpatul își ispășește pedeapsa în Penitenciarul nr. 13 după ce a fost condamnat pentru escrocherie, spălare de bani și corupere activă. De asemenea, acesta continuă să fie cercetat penal și pe alte capete de acuzare, cum ar fi: evaziune fiscală, cauzare de daune materiale prin înșelăciune sau abuz de încredere, delapidarea averii străine. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *