Timpul.md

Actualitate 8 Martie 2017 | 15:37

Pictorul basarabean Pavel Guțu, la Ploiești

Aflu, de pe facebook, că prietenul meu din Chișinău, celebrul pictor Pavel Guțu – care stă cu un picior in Chișinău și cu altul în Italia - a făcut o scurtă vizită la Ploiești, unde a fost primit de către dna Ludmila Sfîrloagă – vicepreședintele Consiliului județean Prahova.

Regret că la telefonul său nu am răspuns, din motive obiective (mă aflam într-o sală de spectacole). Ca atare, mă văd obligat față de personalitatea sa, să-l prezint publicului ploieștean, cu o relatare apărută în ziarul Prahova, din 20 august 2011, sub titlul ” Personala pictorului basarabean Pavel Guțu, în România”: Centrul cultural “Aurel Stroe” din Busteni gazduieste, până la sfârsitul lunii septembrie, expozitia de pictura a lui Pavel Guțu, un mare artist plastic basarabean, stabilit de cativa ani in Italia. Stiu insa ca multe dintre lucrarile sale le realizeaza acasa, in mansarda unei case de pe str. Vasile Alecsandri din Chisinau (in foto, impreuna cu Pavel), acolo unde, de fapt, l-am cunoscut si m-a gazduit cateva zile, in noiembrie 2010, la recomandarea colegului Petru Grozavu, editorialist la Ziarul de garda.

Faptul ca s-a nascut in 1952, in localitatea ucraineana Hagicurda (candva in Romania Mare), aflata la 10 km de Delta Dunarii, cu populatie majoritar romaneasca, il face pe artistul Pavel Gutu sa se declare, cu mandrie si fara teama, român. El deplange soarta românilor-basarabeni, care nu pot scapa de sub ocupatia ruseasca, desi comunistii au fost inlaturati de la putere, cu forta maselor, in memorabilul aprilie 2009. O buna parte din revolta lui de patriot român-basarabean se reflectă si in multe dintre lucrarile realizate: Speranța in lumină (arta conceptuala ), Formula dictaturii, Marginea latinității, Fantome sau sfinții națiunii (simbolism critic) ori Enigma romanitatii, Lumina zilei de maine (pictura onirica).

Dupa 1991, cand Moldova dintre Prut si Nistru si-a declarat independenta, tânărul pictor a putut sa-si expuna lucrarile si in patria-mama, la Bucuresti, Brasov, Calimanesti, Sinaia, Ploiesti etc. Actuala expozitie de la Busteni cuprinde 38 de lucrari, in majoritate peisaje si nuduri. ” Ma bucur de fiecare data cand reusesc sa expun lucrarile in patria mea, unde am foarte multi prieteni. Aici ma simt mai in tara, mai la ai mei. Pentru cei care nu ma cunosc, le spun ca eu sunt atras mai mult de arta conceptuala, impresionism, arta monumental-decorativa, dar si de pictura – portret, peisaj, caricatura, ilustratii de carte. Peste 300 de picturi si peste 1500 de desene semnate Pavel Guțu se afla in colectii publice sau private din intreaga Europa.

Am avut expozitii personale si colective la Milano, Paris, Odessa, Kiev, in Germania, Georgia, Rusia, R.Moldova, România etc. Am si cateva importante distinctii, cea mai valoroasa fiind Premiul I la concursul de pictura din Morbegno, Italia, 2003″, marturiseste marele artist.

Ioan POPESCU

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus