Actualitate

Poliţiştii suspendaţi revin la serviciu

Cifrele au fost făcute publice de şeful-adjunct al Direcţiei Investigaţii şi Securitate Internă a MAI, Iurie Maximov. Amintim că, la începutul săptămânii, ministrul de Interne, Victor Catan, anunţa cifra de unsprezece poliţişti suspendaţi din funcţie, care ar fi fost implicaţi în moartea lui Valeriu Boboc.

Potrivit lui Maximov, printre persoanele restabilite în funcţie se numără şi Ruslan Saachian, fostul şef al Poliţiei criminale a Comisariatului General, despre care Chirtoacă spunea că deţine unele informaţii, neverificate, cum că el ar fi unul dintre poliţiştii care l-au bătut pe Boboc. Saachian este şi unul dintre funcţionarii care a atacat MAI în instanţă.

Pe parcursul anchetei de serviciu, primarul Chirtoacă a anunţat MAI că Vitalie Gorea, Nicolae Cicariov şi Ion Bucliş au fost confundaţi şi a solicitat să fie repuşi în funcţie. Totuşi, ei au rămaşi suspendaţi. Potrivit oficialilor MAI, în timpul anchetei nu a parvenit nicio sesizare de la vreun martor al acelor evenimente şi nu au fost puse la dispoziţie probe concrete privind vinovăţia anumitor persoane.

Amintim că imaginile din seara de 7 aprilie 2009 au fost transmise în urmă cu trei săptămâni, spre expertizare, Procuraturii Generale din România. Chiril Moţpan, şeful Direcţiei informare şi relaţii cu publicul a MAI, a declarat, pentru TIMPUL, că acestea au fost expediate în ţara vecină, în coordonare cu MAI românesc, iar prim-viceprocurorul Andrei Pântea a fost persoana care a asigurat acest lucru.

„Deocamdată nu au putut fi identificate în totalitate persoanele din acel masacru. Să nu credeţi că MAI nu doreşte acest lucru, dar nu putem învinui pe cineva până când nu vom avea probe concludente. Există prezumţia nevinovăţiei”, a spus Chiril Moţpan.

În context, la şedinţa de azi a executivului, premierul Vlad Filat s-a enervat pe ministrul de Interne, Victor Catan. Şeful guvernului i-a replicat colegului său că se joacă de-a ancheta în cazul poliţiştilor presupuşi că ar fi participat la maltratarea tinerilor în noapte de 7 aprilie din PMAN, care s-a soldat cu omorârea lui Valeriu Boboc. „Am urmărit acele informaţii pe care le-aţi făcut publice şi nu am înţeles nimic. Dacă mie nu mi-e clar, cum să le fie clar oamenilor simpli. De ce ancheta nu este dusă la bun sfârşit şi este tergiversată? Cine este de vină – MAI sau Procuratura Generală?”, a întrebat prim-ministrul.
Ca răspuns, ministrul de Interne a declarat că ancheta de serviciu nu poate dura mai mult de o lună, timp în care nu au fost stabilite nereguli în privinţa acestor persoane, cu excepţia lui Ion Perju şi Iacob Gumeniţă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *