Timpul.md

Actualitate 16 Aprilie 2021 | 07:57

Presa turcă este convinsă că Rusia va intra in Donbas

 

Analiștii citați de presa turcă sunt convinși că Rusia va intra în Donbas, Ucraina, dar apreciază că se va repeta scenariul din Georgia când Occidentul nu a avut curaj să intervină militar. Omul providențial va fi atunci, spun ei, Erdogan. ”Rolul preşedintelui Erdoğan în soluţionarea acestei crize va fi unul istoric. Şi Rusia va accepta, ba chiar această versiune îi va conveni pentru că SUA nu vor mai deţine controlul asupra situaţiei.”, spune o analistă citată de Sabah.

Eforturile de resuscitare a Războiului Rece de către noul preşedinte al SUA, Joe Biden, s-au reflectat imediat şi în relaţiile dintre Turcia şi Rusia. Decizia de a limita până la începutul lunii iunie zborurile către Turcia, a bulversat Rusia. Reprezentanţii agenţiilor de turism aşteaptă anularea imediată a acestei decizii pentru că Turcia este ţara pe care ruşii o preferă cel mai mult pentru a-şi petrece vacanţele. Mai ales Antalya, care este staţiunea de vacanţă indispensabilă a ruşilor, a oferit anul trecut servicii "sănătoase şi sigure" pentru 3,5 milioane de turişti, dintre care aproape 1,5 milioane au fost ruşi prin Programul Certificatul de Turism Sigur.

Çavuşoğlu nu este îngrijorat

Ministrul de externe, Mevlüt Çavuşoğlu, spune că există un conflict între Turcia şi Rusia. În declaraţia sa cu privire la decizia Rusiei de a limita zborurile către Turcia, ministrul Çavuşoğlu a declarat: "Nu văd un motiv politic în spatele acestei decizii". Çavuşoğlu a spus că decizia va avea efecte negative şi a adăugat: "Lucrăm pentru reluarea zborurilor". Însă, săptămâna trecută, ministrul de externe al Rusiei a avertizat ţările care sunt parte în conflictul dintre Rusia şi Ucraina, amintind şi Turcia printre aceste ţări.

Va izbucni un război

Printre toate aceste evoluţii, tensiunea dintre Ucraina şi Rusia escaladează. În legătură cu această problemă, analista Sevil Nuriyeva İsmayılov a prezentat următorul tablou în cadrul unui program al canalului tv Star şi a încercat să răspundă la întrebarea "Va intra Rusia în Donbas?"

"Bineînţeles că vorbesc despre o intrare efectivă. Biden şi echipa lui au reuşit să declanşeze o nouă criză prin intermediul Ucrainei. De altfel transmisese mesajul acestei crize atunci când l-a numit pe Putin "criminal". Acest proces ne aminteşte în mod clar de perioada crizei dintre Georgia şi Rusia.

Occidentalii şi războiul

"În cele din urmă a fost vorba despre o ocupare efectivă de către Rusia, iar alianţa occidentală a sprjinit Georgia în mod deschis. Însă atunci când a fost vorba despre opţiunea militară, niciun stat occidental nu s-a arătat dispus să lupte, am văzut asta prin tot ce s-a întâmplat până acum".

Rolul Turciei

"În această situaţie, contribuţia Turciei pentru securitate şi pace are pe zi ce trece şi mai mult înţeles. Rolul preşedintelui Erdoğan în soluţionarea acestei crize va fi unul istoric. Şi Rusia va accepta, ba chiar această versiune îi va conveni pentru că SUA nu vor mai deţine controlul asupra situaţiei. Formatul acestui proces va fi stabilit de modul în care SUA vor configura acest proces. Iar calea pe care o va urma Ucraina şi cât se va conforma presiunilor americane va influenţa, mult, foarte mult evoluţiile din regiunea Mării Negre".

RADOR 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus