Ultima oră

Raport OMS: 43 de mi­lioane de copii sub 5 ani sunt graşi

Potrivit OMS, epidemia de obe­zitate se răspândeşte rapid în rândul copiilor şi tinerilor din ţările aflate în curs de dezvoltare, mai ales în me­diul urban. Astfel, peste 35 de mi­­lioane de copii cu greutate excesivă trăiesc în ţări în curs de dezvoltare şi 8 milioane în ţări dezvoltate. Cauza numărului mare de obezi este alimentaţia nesănătoasă a populaţiei din ţările aflate în tranziţie şi lipsa măsurilor venite din partea auto­rităţilor pentru prevenirea obezităţii.

Experţii OMS au constatat că, la nivel mondial, se înregistrează un consum mai mare de alimente rafinate bogate în calorii, grăsimi şi zaharuri, dar sărace în vitamine şi minerale, care sunt mai ieftine decât alimentele sănătoase. De asemenea, se constată tendinţa populaţiei spre sedentarism o dată cu apariţia a numeroase profesii statice, dezvoltarea urbanizării şi a mijloacelor de transport.

Pentru a preveni obezitatea OMS a elaborat „Planul de acţiune 2008-2013 pentru strategia mondială privind alimentaţia, exerciţiul fizic şi sănătatea”, conform căruia autorităţile din statele membre OMS trebuie să susţină populaţia pentru a consuma alimente sănătoase, fructe şi legume, a practica exerciţii fizice, să promoveze aceste măsuri în şcoli şi să determine industria alimentară să producă alimente sănătoase la preţuri accesibile. 

După Jurnalul.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *