Timpul.md

Culinar.md 22 Mai 2021 | 07:00

REȚETA ZILEI: Iaurt de casă

Într-un iaurt sănătos, 85% din bacterii sunt microorganisme din familia Lactobacillus. Procentul rămas este, în mare parte, alcătuit din alte tipuri la fel de benefice.

Dar, dacă luaţi antibiotice, medicamentele vor distruge, pe lângă bacteriile vinovate de infecţie, şi pe cele „benefice”. Acest lucru poate duce la apariţia diareii, a crampelor abdominale, a flatulenţei şi a balonării, a infecţiilor cu fungi, precum şi la o absorbţie mai dificilă a nutrimentelor.

Iaurtul poate să prevină aceste neplăceri. Cercetătorii americani au descoperit că pacienţii care au consumat, zilnic, 250 de gr. de iaurt au suferit cu 50% mai puţin de aceste afecţiuni.

Avantajele consumului de iaurt
Iaurtul a fost folosit de secole ca leac popular dar numai în ultimele decenii oamenii de ştiinţă au descoperit cu adevărat cât de benefic este pentru sănătate. Iată alte beneficii ale consumului de iaurt:

Ajută la vindecarea candidozei vaginale. Dezvoltarea ciupercilor de tipul Candida Albicans, care trăiesc în mod obişnuit în vagin, este stopată de alte microorganisme. Atunci când, din diferite cauze, numărul lor creşte, apare senzaţia aceea neplăcută de arsură. Un studiu făcut în SUA a arătat că rata apariţiei infecţiei a scăzut considerabil la femeile care consumă iaurt zilnic.

Protejează vezica urinară. Consumul de iaurt poate face diferenţa, dacă eşti una dintre femeile care suferă de infecţii urinare recurente. Cercetătorii finlandezi afirmă că femeile care consumă cel puţin trei porţii de iaurt şi brânză pe săptămână au cu 80% mai puţine riscuri să se îmbolnăvească de infecţii urinare.

Întăreşte sistemul imunitar. Cercetări făcute de medici din California au arătat că două căni cu iaurt, consumate zilnic, pot creşte de patru ori nivelul de proteine produse de celulele albe din sânge (leucocite), care ajută sistemul imunitar în lupta împotriva germenilor.

Luptă împotriva cancerului. Acihophilus din iaurt nu vindecă neoplasmul, dar s-a dovedit că ajută la prevenirea recidivării tumorilor la pacienţii trataţi de cancer de vezică urinară. Se pare că bacteriile benefice împiedică bacteriile distrugătoare să mai producă substanţe cancerigene în organism.

Ajută la întărirea oaselor. Există multe persoane care au intoleranţă la lactoză (adică un deficit al enzimei necesare digerării lactozei) şi de aceea nu pot consuma lapte – deci nu pot beneficia de calciu pentru întreţinerea oaselor. Iaurtul poate fi o alternativă uşor de asimilat, deoarece microorganismele pe care le conţine digeră lactoza înainte ca ea să ajungă în organismul tău. Deci, persoanele cu intoleranţă la lactoză pot consuma iaurt fără a mai suferi de balonare sau alte simptome neplăcute.

Reţeta de iaurt de casă pe care ţi-o propunem este simplu de preparat şi delicioasă. Vei redescoperi, cu siguranţă, gustul autentic al iaurtului pe care îl mâncăi în casă bunicilor. În plus, este mult mai sănătos decât cel din comerţ, iar pregătirea lui chiar nu necesită mult timp.

Iată care sunt ingredientele de care ai nevoie pentru reţeta de iaurt de casă!
- 2 litri de lapte nepasteurizat;
- 150 de grame de iaurt natural bio.

Cel mai bine este să-ţi procuri cele două ingrediente din piaţă, de la ţărani sau din alte surse sigure.

Iată cum se prepară reţeta de iaurt de casă!
Fierbe cei 2 litri de lapte într-o oală, amestecând continuu pentru a nu se lipi de fundul vasului. După ce a fiert (când începe să facă spumă), ia oală de pe foc. Aşteaptă până ce laptele este aproape să se răcească. Dacă nu ai un termometru de bucătăriecare să-ţi arate când ajunge laptele la temperatura corpului (37°C), poţi vedea dacă s-a răcit cu ajutorul degetului. La această temperatura, va trebui să nu te mai frigă, ci să fie doar călduţ. Toarnă-l apoi într-un vas de lut sau de sticlă. Adaugă cele 150 de grame de iaurt ţinut la temperatura camerei şi amestecă foarte bine cu un tel, până se încorporează.

Acoperă vasul cu un prosop şi lasă-l afară, ferit de bătaia directă a soarelui, sau în casă, lângă o sursă de căldură care să îi asigure o temperatura de 40°C. A două zi, gustă din iaurt şi dacă crezi că nu este suficient de acru, mai lasă-l la căldurăcâteva ore. Odată ce i-ai nimerit gustul, introdu-l la frigider şi consumă-l ori de câte ori ai chef de o gustare sănătoasă. Dacă vrei, poţi îmbunătăţi această reţeta de iaurt de casă adăugând în compoziţia lui bucăţi de fructe, cereale integrale sau miere de albine.

Iaurtul grecesc

Iaurtul grecesc se pregăteşte de sute de ani, iar reţeta tradiţională presupune utilizarea fie a laptelui de vacă, fie a celui de oaie.
Nutriţioniştii şi doctorii ni-l recomandă întrucât are multe proteine, dar puţini carbohidraţi şi mai puţină lactoză faţă de alte sortimente.

Iaurtul grecesc este cremos, mai consistent şi foarte aromat. Diferenţa dintre el şi iaurtul obişnuit constă în cantitatea de zer pe care o are fiecare. Cu cât conţine mai puţin zer, cu atât e mai savuros.
Să faci iaurt grecesc nu e la fel de simplu precum ai pregăti nişte cuburi de gheaţă, dar nici imposibil. Iată de ce ai nevoie şi cum anume trebuie să procedezi.

Sfaturi de la gospodine
- foloseşte lapte integral, semi-degresat ori chiar degresat. Atenţie: textura şi gustul laptelui diferă în funcţie de laptele ales!
- ai nevoie de o substanţă-agent, care să înceapă fermentarea, cum ar fi câteva linguri de iaurt integral;
- compoziţia făcută din lapte şi agent trebuie să stea cam 6 ore la o temperatura în jur de 43 de grade, că să prindă consistentă unei şarlote. Dacă o laşi mai mult de 6 ore, iaurtul va fi mai acru;
- iaurtul se lasă la scurs cam două ore.

Reţeta de iaurt grecesc

Ingrediente: 4 linguri iaurt integral, cca. 1,8 L lapte

Mod de preparare
Pune laptele într-o oală cu fund mai gros, la foc mediu, până când ajunge la aproximativ 82 de grade Celsius (din când în când poţi amestecă în oală, că să previi arderea). Lasă-l apoi să se răcească până la 43 de grade Celsius (eventual, poţi mută oală într-un lighean cu nişte cuburi de gheaţă).
Odată ce laptele s-a răcit, adaugă iaurtul şi omogenizează. Toarnă mixul obţinut în două borcane, înfiletează capacele şi pune-le într-oală mare, cu apă la 48 de grade Celsius (cufundă-le până aproape de capac). Pune un capac pe oală. Nu mişcă vasul aproximativ 6 ore. Când aproape a expirat timpul, scoate borcanele din baia de apă şi bagă-le în frigider pentru cel puţin 6 ore. După aceea, iaurtul poate fi consumat.


Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus