Editorial

Rugăciuni miraculoase

Oare Dumnezeu e lampa lui Aladin? Cum rămâne atunci cu Pavel care a fost bolnav până la decapitarea lui? Nu a scăpat nici de boală, nici de decapitare. Și atâția alți sfinți. Nici nu e de mirare că ajungem să ne pierdem credința doar pentru că fiul iubit nu a intrat la facultate. Dumnezeu nu e instalatorul de serviciu pe care să îl invocăm să facă minuni când ni se arde becul de la bucătărie. Dar e, dacă vreți, tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Fiindcă am fost chemați la viață veșnică devenind prin Iisus Hristos fiii lui Dumnezeu.

Credința noastră e probată tocmai atunci când poate suporta durerea, suferința, eșecul. Fiindcă nu trăim să fim bogați, sănătoși ca piatra, capabili să ne împlinim dorințele cu o rugăciune miraculoasă. Bogăția, sănătatea, împlinirea pe care le dobândim în biserică sunt cele duhovnicești. Adevărata bogăție e Iisus Hristos, adevărata sănătate e viața veșnică, adevăratele dorințe sunt cele mântuitoare. Și din acest punct de vedere într-adevăr rugăciunile sunt miraculoase. Pentru că sunt legătura noastră directă cu Dumnezeu, care ne dă puterea de a suporta orice nedreptate și orice suferință.

Aici, în viața aceasta scurtă, nu suntem creștini ca să trăim mai bine în lume, ci să facem lumea mai bună, să îi ajutăm pe alții să trăiască mai bine. Să împlinim fericirile ca să devenim moștenitorii împărăției. Să ne amintim de fericiri ca să înțelegem ce trebuie să fim în lume: milostivi, blânzi, făcători de pace, curați cu inima, însetați de dreptate. Iar promisiunile pentru cei care se regăsesc în fericiri sunt următoarele: vor moșteni împărăția lui Dumnezeu, vor fi mângâiați, Îl vor vedea pe Dumnezeu. Nu ni se spune că aceia vor fi bogați, sănătoși, vor obține tot ce își doresc în această lume.

Evanghelistul Matei ne spune „Cereți și vi se va da" (7; 7), dar Evanghelistul Luca subliniază un aspect pe care la Matei îl putem doar bănui: cereți și „vi se va da Duhul Sfânt" (Luca 11; 13). Dacă la Matei, supuși dorințelor noastre, putem interpreta că Dumnezeu ne va da o mărire de salariu, la Luca lucrurile sunt clare: Dumnezeu ne dă Duhul Sfânt. Iar cei care au Duhul Sfânt se mântuiesc și râuri de apă vie vor curge împrejurul lor, după cum spune Iisus (Ioan 7; 38). Așa arată moștenirea pe care ne-a lăsat-o Iisus Hristos în biserică.

Și chiar dacă ne dorim cu toții să fim sănătoși, să ne meargă bine nouă și familiei noastre, trebuie să fim conștienți că strâmtorările nu înseamnă că Dumnezeu ne-a părăsit. Să cerem de la Dumnezeu milă, să cerem mântuire, să cerem Duhul Sfânt. Acestea sunt rugăciunile care fac minuni. Și să nu uităm să ne facem datoria în lume față de bolnavi, săraci, strâmtorați, însetați, flămânzi. Să se simtă din fapte și nu din vorbe că suntem ai lui Hristos.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *