Sport

Rugbistii moldoveni vor juca la Bucuresti

Cei mai puternici rugbisti moldoveni care practica versiunea de rugby-7, vor sustine teste importante in luna mai curent, cand vor juca in turneele preliminare ale Campionatului European.

Atat echipa feminina, precum si cea masculina se vor deplasa la Bucuresti, in perioada 22-23 mai unde se vor confrunta cu adversari de calibru.

Revelatia sezonului precedent, selectionata feminina care a evoluat si la finala turneului European de la Hanovra (Germania), va evolua initial in grupa 1, in care ii va avea in calitate de adversare pe rugbistele din Bulgaria, Belgia, Andorra, Austria si Croatia. In dependenta de pozitia ocupata in prima grupa, discipolele antrenorului principal Oleg Sadovici vor intalni, in semifinale, o echipa din seria a doua, in care evolueaza Romania, Letonia, Malta, Cehia, Elvetia si Israel.

Echipa reprezentativa masculina are un program competitional care include doua turnee de calificare, finala competitiei fiind programata pentru 10-11 iulie, la Moscova, capitala Rusiei gazduind anterior si alte editii similare.

Din cele sase turnee de calificare anuntate de catre federatia continentala FIRA-AER, selectionata noastra va participa la meciurile din Bucuresti (22-23 mai) si Odesa (29-30 mai). In capitala Romaniei, in calitate de adversare vom avea formatiile Rusiei, Romaniei, Poloniei, Olandei, Israelului, Greciei, Ciprului, Bulgariei, Bosniei-Hertegovina si echipei gazdelor.

O saptamana mai tarziu, rugbistii moldoveni se vor intalni cu adversari din Belgia, Bulgaria, Georgia, Letonia, Malta, Romania, Rusia, Elvetia si Ukraina.

In finala de la Moscova vor accede cele mai puternice 12 echipe, care vor acumula un numar mai mare de puncte in competitiile preliminare.

In total, 30 de selectionate au intrat in lupta pentru a obtine calificarea la turneul de la Moscova.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *