Timpul.md

CSI / Rusia 4 Decembrie 2015 | 15:02

Rusia avertizează că ISIS planifică atacuri teroriste într-o țară cu milioane de turiști

Thailanda a anunţat că a fost alertată de Rusia cu privire la riscul comiterii de atacuri de gruparea teroristă ISIS împotriva intereselor ruse, prin trimiterea de combatanţi sirieni pe teritoriul thailandez, la începutul sezonului turistic.

Thailanda primeşte în fiecare an milioane de turişti, printre care numeroşi ruşi.

Deocamdată, ar fi vorba doar de un schimb de informaţii transmise de Serviciul Federal de Securitate (FSB) care trebuie verificate.

Purtătorul de cuvânt, al poliţiei thailandeze, a fost cel care a confirmat autenticitatea unei note interne a poliţiei, având ştampila "confidenţial" şi "urgent", dezvăluită joi de publicaţia locală Khaosod.

"FSB ne atenţionează în legătură cu un posibil atac pus la cale de gruparea ISIS, vizând interesele ruşilor în Thailanda", a declarat un ofiţer al poliţiei thailandeze.

Nu există, până acum, o confirmare din partea autorităţilor ruse.

În timpul sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, vârf al sezonului turistic în Thailanda, turişti ruşi sosesc la bordul unor curse charter pe plajele din această țară, în special în Pattaya, situată la două ore distanţă de Bangkok.

Tocmai aici, potrivit notei poliţiei thailandeze, s-ar fi dus doi dintre cei zece sirieni cu legături cu ISIS, care ar fi sosit în Thailanda între 15 şi 31 octombrie 2015. Alţii s-ar fi dus la Bangkok şi Phuket, altă destinaţie turistică foarte căutată.

Un atentat cu bombă comis în august în centrul Bangkokului s-a soldat cu 20 de morţi, atac fără precedent în Thailanda. De atunci, atacul nu a fost revendicat, iar motivările suspecţilor arestaţi rămân vagi.

Principala pistă este cea a unui atentat comis de militanţi pro-uiguri, minoritate musulmană turcofonă din China.

sursa: publika.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus