CSI / Rusia

Rusia intră într-o nouă fază a războiului hibrid din Ucraina

Dmitri Komiakov, în vârstă de 37 de ani, a venit la miting însoţit de familia sa, un copil în cărucior, soţia şi fiica în vârstă de 12 ani.

„Am văzut bucăţi de metal sărind în aer, iar oamenii din jurul meu au început să cadă – a spus Komiakov – În primul rând, am verificat dacă copilul a păţit ceva, apoi m-am uitat la mine şi am fugit să caut soţia şi fiica”, povesteşte Komiakov. El şi familia să au scăpat nevătămaţi, dar patru persoane au fost ucise şi alte nouă au fost grav rănite.

„Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) susţine că Rusia a intrat într-o nouă faza a campaniei sale de destabilizare a Ucrainei şi explozia de pe 22 februarie de la Harkov a fost doar una dintr-o serie de explozii organizate de serviciile de securitate ruse FSB şi GRU în Ucraina,” – scrie Newsweek.

„Totul pleacă de la centrele Nr.16 şi 18 ale FSB care operează în Skolkovo, Rusia – spune Vitali Naida, responsabil pentru interceptarea traficului pe Internet din cadrul SBU -… Aceste centre se află în fruntea războiului informaţiilor, de aici sunt trimise propagandă, dezinformarea pe reţelele sociale, imagini suprascrise din Siria sau cu crime de război din Serbia. Toate acestea sunt folosite pentru radicalizarea şi recrutarea de ucraineni”.

Ca exemplu, Naida a vorbit despre celulă teroristă alcătuită de trei persoane din Dnepropetrovsk. Acum, cei trei sunt judecaţi.

„Ei au fost recrutaţi de către FSB. Instrucţiunile iniţial erau trimise sub formă de mesaje personale pe internet, iar în unele cazuri prin intermediul reţelei sociale VKontakte- spune Naida. Când au fost arestaţi şi reţinuţi, am găsit în casele lor explozivi, grenade, mijloace de comunicaţii şi instrucţiuni tipărite pentru dispozitive explozive”.

Departamentul lui Naida monitorizează activitatea a aproximativ 600 de grupuri „anti-ucrainene” în reţelele sociale cu sute de mii de membri.

În momentul de faţă Naida a interceptat 29 de administratori de grupuri active şi persoane fizice care utilizează conturi asociate cu serviciile speciale ruse.

În Ucraina, în fiecare săptămâna au loc incidente care într-un fel sau altul au legătură cu terorismul. Cei care sunt responsabili de explozia de la Harkov – o organizaţie numită „partizanii din Harkov” – spun că intenţia lor a fost să lovească în politicienii şi militarii care se aflau în prima linie a marşului.

SBU a furnizat şi o înregistrat video cu unul dintre „partizani”. Autorul povesteşte, cu voce obosită (faţă lui este neclară pentru a ascunde identitatea să) despre atac:” Am plasat bombă într-un anumit unghi pentru a obţine daune maxime în zona de colţ, unde ştiam că vor fi membri ai batalioanelor de voluntari şi reprezentanţi ai organizaţiilor naţionaliste”.

„Partizanul” mai spune cum s-a întâlnit în luna noiembrie, în Belgorod, cu unii agenţi ai „forţelor speciale ruse”, care l-au rugat să facă fotografii şi să filmeze mişcările trupelor ucrainene”. El a spus că în luna februarie i s-a spus să ridice din ascunzătoarea din Harkov o mină de teren anti-personal. Potrivit lui, mină a fost plasată pe ruta marşul, operaţiunea fiind răsplătită cu 10 mii de dolari.

„Mărturisirea pare forţată şi oarecum regizată, dar în timp de război, când ambele părţi se acuză de propagandă scandaloasă, sincer, este greu să ai încredere în SBU”- scrie publicaţia.

Totodată, autorii consideră absurde afirmaţiile Rusiei care acuză Ucraina că regiseaza aceste atentate teroriste pentru a discredita Moscova: „Având în vedere consecinţele îngrozitoare pentru Ucraina – pagubele aduse economiei, asupra potenţialelor investiţii şi infrastructuri, ideea că Ucraina periodic „sare în aer” după ce tot ea plasează bombe, este neverosimilă”.

Există o ipoteza alternativă, continuă Newsweek. „Rusia foloseşte „partizanii” pentru a extinde războiul sau hibrid din Ucraina. Există deja o mulţime de dovezi din surse independente care confirmă prin fotografii, filme şi alte probe implicarea Rusiei în conflictul din Ucraina, deşi oficialii ruşi continuă să nege că îi ajută pe separatişti sau că sponsorizează terorismul”- se încheie articolul.

sursa: paginaderusia.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *