Timpul.md

Bună Dimineața 9 Octombrie 2013 | 07:35

Rusul fricos totdeauna umblă cu… paza-n sân

Parafrazarea de mai sus a proverbului românesc „Omul fricos totdeauna umblă cu gheața-n sân” îți vine în minte atunci când te gândești la vizitele lui Rogozin și a patriarhului Kiril în comparație cu cea a principesei Margareta și principelui Radu. 

În timp ce pe durata vizitei lui Rogozin sau a patriarhului Kiril, orașul era împânzit cu polițiști și securiști, iar oamenii - ținuți la distanță, fie prin garduri de fier forjat, fie prin cordonul viu al oamenilor legii, cuplul regal nu a avut niciun bodyguard prin preajmă. Ba mai mult, înalții oaspeți au fost huiduiți de opt indivizi, care, cine știe pentru câți lei, au țipat „Prințul român în Moldova e străin!”, „Afară din Moldova!”. Totuși, în pofida huiduielilor, cuplul regal nu s-a simțit străin la Chișinău, ba dimpotrivă, ca acasă, motiv pentru care au pășit fără frică și demn în fața monumentului lui Ștefan cel Mare. De altfel, seninătatea privirii și calmul regesc al familiei nu a avut de suferit în fața comuniștilor disperați. 

Însă, până să învățăm de la membrii familiei regale românești ce înseamnă demnitate și respect față istorie și valori, noi vom demonstra, de fiecare dată când vom avea posibilitate, servilismul nostru față de ruși. Doar pentru asta vizitele din Rusia sunt bine-păzite și monitorizate, iar cea a unei familii regale (!) lăsate în voia… comuniștilor.

De altfel, sloganul turistic al țării noastre „Ospitalitate. Tradiție. Mister” corespunde în totalitate acestei situații. Ospitalitate – pentru că știm cum să întâmpinăm o familie regală, și anume, cu huiduieli, țipete și proteste. Tradiție – pentru că îi apărăm pe ruși, de fiecare dată, cu grilaje de fier, escorte și mii de polițiști, fără să avem dreptul de a ne opune unei asemenea vizite. Iar la capitolul „Mister” rămâne o întrebare: oare se tem rușii de ceva anume dacă umblă cu paza și în… sân?

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus