Sah moldovenesc: Lupu si Rosca, figuri false intr-un joc adevarat

Daca am dori sa explicam psihologic actiunile politice ale lui Voronin, ar trebui sa coboram la batranul Freud. Sa lasam insa aceasta utila si necesara indeletnicire pe seama psihanalistilor si sa ne limitam doar la constatarea ca batranul dictator ii uraste atat de mult si sincer pe romani, inclusiv pe cei basarabeni, incat nici nu e in stare, ca Nero, sa incendieze Roma ca sa scape de ei. Daca la aceasta ura patologica fata de romani mai adaugam si motivatiile ideologice si financiare, atunci multe lucruri devin simple si explicabile.

Am certitudinea ca cei mai frumosi ani din viata lui Voronin au fost acei care au urmat dupa votul din 4 aprilie 2005 cand, obtinand votul lui Rosca, a rasuflat usurat ca a pus capat celei mai credibile si serioase miscari politice pro-romanesti condusa de acelasi Rosca. Iuri Ivanici si-a jucat cu mult talent rolul. Dar bucuria lui Voronin a cazut in scarba cand la orizontul politic moldovean au aparut Filat si Chirtoaca. Iar scarba i s-a transformat in ura irationala si patologica pe 5 aprilie 2009 – ziua in care trei partide necomuniste, cu o culoare mai mult sau mai putin accentuata pro-romaneasca, au trecut cu succes pragul electoral, devenind o forta politica redutabila. Era clar ca, la anii lui, trebuia s-o ia de la inceput, ca Sisif. Si a luat-o. Iata de ce, toate actiunile lui Voronin care au urmat dupa 5 aprilie trebuie privite prin prisma acestei realitati. Caci, ceea ce se intampla astazi in scena politica de la Chisinau numai la prima vedere e din domeniul teatrului absurdului.

La o privire mai atenta si lucida, avem de a face cu o evolutie logica si fireasca a unor procese politice accelerate dupa alegerile din 5 aprilie si evenimentele din 7 aprilie. Numirea lui Rosca in „echipa guvernamentala” a Zinei Greceanai a fost un soc numai pentru acei care nu se pot desparti de nostalgiile dupa un „Rosca patriot roman” – imagine cultivata cu insistenta de aproape doua decenii. Decretul lui Voronin, prin care Rosca e numit vicepremier, confirma speculatiile din presa ultimilor ani precum ca liderul PPCD este un vechi ostas pe „frontul invizibil”, folosit de rusi pe post de popa Gapon pentru a deturna Miscarea de eliberare nationala de pe fagasul pro-romanesc. Aparitia lui intr-o echipa de guvernare care-si manifesta deschis simpatiile pro-ruse si fobiile antiromanesti nu mai lasa loc pentru iluzii in privinta faptului ca jocul din culisele Puterii de la Chisinau este de natura geopolitica si e controlat strict de marele regizor de la Kremlin. Absorbiti de implicatiile interne ale acestui joc, multi vad numai actorii, nu si regizorii jocului.

Aparitia lui Rosca in guvern nu are, in sine, nicio relevanta in afara contextului electoral, important insa este ca acest context sa fie privit prin prisma viziunilor si patologiilor lui Voronin care, pentru a starpi Opozitia, incearca sa creeze in R. Moldova un nou coraport de forte, prin regizarea altei piese cu aceiasi eroi, dar in alte roluri. Batranul dictator mereu gafeaza, actionand sub imperiul impulsurilor si al urii. In aceasta si consta paradoxul victoriilor politice ale lui Voronin: gafeaza, castigand pe termen scurt, dar sub fiecare victorie de acest fel pune bombe ale viitoarei lui infrangeri – jalnice si totale. Cu certitudine, si aceasta „mutare inteligenta cu Nebunul”, care i-a socat chiar si pe cei mai experimentati ziaristi, se va dovedi una dintre greselile capitale pe care un ultimul timp el le comite „in serie”. Nu are nicio logica sa numesti intr-o functie importanta in guvern un om ca Rosca – cu o reputatie foarte proasta, lipsit de popularitate si care, conform tuturor sondajelor din ultimii ani, apare constant, pe primul loc, la capitolul „lipsa de incredere”. In mod logic, in perioade de criza, cum e cea pe care o traverseaza acum si societatea, si partidul de guvernamant din RM, in guvern ar trebui sa fie cooptati oameni cu buna reputatie si o inalta incredere in societate.

Aceasta pe de o parte. Pe de alta, Voronin, chiar fiind indragostit de barbatul Rosca, nu mai este atat de naiv incat sa-l lase pe liderul pepecedist sa controleze organele de forta – „sfanta sfintelor” actualului regim; aici lucrurile vor fi controlate si in continuare de Voronin personal si de oamenii lui de incredere, in frunte cu ministrul Papuc. Pe post de „coordonator”, Rosca va fi folosit in calitate de bata impotriva Opozitiei, in seama lui fiind puse organizarea si coordonarea celor mai „subtile”, adica murdare provocari impotriva acesteia. Speranta ca propulsarea lui Rosca atat de sus ii va aduce voturi si va putea readuce PPCD in parlament – pentru a nu mai aparea problema „votului de aur” – se poate dovedi o iluzie amara si pentru Rosca, si pentru Voronin, fiindca in conditiile unei polarizari adanci a electoratului este greu de presupus ca la cele trei procente luate de Rosca in scrutinul din 5 aprilie se vor mai adauga doua.

S-ar putea ca cel mai mult sa aiba de pierdut chiar Voronin, fiindca, sa nu ne facem iluzii, electoratul radical al comunistilor, inclusiv cel rusofil, nu va fi incantat sa voteze pentru un partid (echipa) din care face parte si Rosca. Memoria afectiva a electoratului e mai puternica decat spiritul de luciditate si pragmatism politic. Si in perceptia acestui electorat radical imaginea lui Rosca e cea de tradator, ca si cea a lui Lupu, de altfel, numai ca Rosca i-a tradat pe unionisti, iar Lupu – pe comunisti. Iata de ce, se poate dovedi o iluzie si speranta unora ca Lupu ar aduce multe voturi PD. Mai degraba Lupu va duce la fund PD. Alegatorii nu-i agreeaza pe tradatori. Iar Lupu a tradat.

Exista, fireste, pericolul ca Lupu sa ia voturile unor naivi care pe 5 aprilie au ales Opozitia, fiindca in aceasta si consta stratagema comunistilor: Lupu sa ia voturi de pe dreapta pentru un partid de stanga. Totul depinde de mesajele transmise de Opozitie acestor naivi care, in esenta, sunt anticomunisti si carora trebuie sa li se spuna simplu ca Lupu, plecand din PCRM, nu si-a facut un examen de constiinta, nu a declarat ca a rupt-o cu comunismul, nu a condamnat comunismul, nu si-a cerut iertare de la fostii deputati din Opozitie pentru tratamentul ce li l-a aplicat. Lupu a plecat din PCRM deoarece nu i s-a propus postul (promis) de sef de stat. Daca i s-ar fi propus, el ar fi ramas cu Voronin. Din acest punct de vedere ministrul de Externe Stratan este mai „moral” decat Lupu – daca se poate admite ca un basarabean roman sanatos la cap procedeaza moral si onorabil, aflandu-se in campania filorusului si anti-romanului Voronin. Astfel, devenind cap de lista la PD, Lupu va avea soarta lui Rosca, iar PD – soarta PPCD. PD ar fi avut o sansa ca sa devina nucleul unui viitor pol social-democrat anticomunist, daca Diacov ar fi avut mai multa rabdare si nu s-ar fi grabit cu orice pret sa ajunga in parlament. La varsta sa graba e explicabila, dar nu e si justificata. Miza ca Lupu, Rosca si Tarlev vor fura voturi (care de la AMN, care de la PLDM, care de la PL) e falsa si niciunul dintre acesti „trei crai de la Rasarit” nu va accede in viitorul parlament.

Toata forfota aceasta cu „plecarea” lui Lupu din PCRM, „avansarea” lui Rosca in guvern, precum si zvonurile despre „disidenta” lui Stratan sunt mai degraba actiuni de derutare a electoratului (pentru a-l dispersa) si manevre de invaluire a Opozitiei (careia i se propun tinte false in actuala campanie). Prin aceste manevre comunistii spera sa prinda doi iepuri: sa impinga Opozitia sa lupte cu Rosca si cu Lupu, dar nu cu ei si, concomitent, sa-l ajute pe unul dintre acesti doi sa acceada in viitorul legislativ, caci e clar ca un parlament compus din Voronin (plus Rosca sau Lupu) le asigura comunistilor guvernarea si sorteste Opozitia la deces politic clinic.

Varianta Voronin plus Rosca (sau Voronin plus Lupu) este cea care convine Moscovei, de unde sarcina Opozitiei devine si mai dificila, dar si mai responsabila: sa convinga electoratul ca dupa perdeaua de fum ridicata de „plecarea lui Lupu” si „urcarea lui Rosca” se ascunde de fapt adevaratul dusman al statului R. Moldova – omul Moscovei, batranul dictator Voronin, inveninat de ura impotriva Opozitiei.

In jocul de sah regizat de Voronin, la indicatia Moscovei, pionului Rosca i s-a sugerat ca-i Nebunul, iar lui Lupu – ca-i Regele. Si ei au acceptat jocul, si nu fiindca ar fi crezu in aceasta, ci pentru ca n-au alta solutie – ei sunt pioni la datorie, iar pionul e un ostas care nu discuta, ci executa ordinele.