Şcoala primară din Grozasca oferă condiţii europene de educaţie

Nu departe de Ungheni, pitulat între două coline pitoreşti, stă aşezat sătucul Grozasca. La fel ca în alte localităţi din R. Moldova, majoritatea locuitorilor rămaşi în sat sunt pensionari. Mulţi tineri au plecat peste hotare sau la oraş ca să câştige un ban. În anii ’70-’90, Grozasca a intrat în lista satelor fără perspectivă, de aceea oamenii de aici s-au descurcat foarte greu. Ca să-şi rezolve problemele comunale sau să ajungă la o liturghie, ei trebuie să meargă „peste deal”, în satul vecin – Floriţoaia Veche, unde le este şi primăria, şi biserica. Când s-a pus problema reorganizării şcolii din sat, oamenii s-au speriat că nici pe aceasta nu o vor mai avea. De aceea s-au străduit s-o salveze.

Şesul din satul Grozasca

„Şcoala-i ca o biserică pentru sat”

Construită în 1965, şcoala primară din Grozasca ajunsese într-o stare degradată. Pereţii sălilor de clasă erau mucegăiţi, podeaua de lemn se spărsese, iar acoperişul de mult nu mai fusese schimbat. „Iernile erau foarte grele. În clase – frig, profesorii făceau lecţii îmbrăcaţi, apă nu aveam, iar copiii erau nevoiţi pe ger să meargă la WC-ul aflat în curte”, îşi aminteşte directoarea Victoria Cozari. În 2008, când şcoala a ajuns în atenţia autorităţilor locale, s-a constatat că din bugetul raional nu poate fi alocată o sumă suficientă pentru reparaţia capitală a edificiului. Învăţătorii s-au speriat atunci că şcoala, singurul izvor de cultură din Grozasca, va fi închisă, iar elevii vor fi nevoiţi să înveţe într-o localitate vecină. Dar fostul preşedinte al raionului Ungheni, Ion Harea, legat sufleteşte de sat, le-a promis localnicilor că nu va admite acest lucru. „O şcoală cât de mică este ca o biserică pentru sat. Şi din moment ce o închizi, satul nu mai are perspectivă”, a explicat el. Proiectul de renovare s-a bazat pe transformarea şcolii într-o instituţie care ar oferi condiţii optime de instruire atât copiilor de grădiniţă, cât şi elevilor din clasele primare. Pentru realizarea lui era nevoie de peste un milion de lei. Cea mai mare parte a sumei s-a oferit să o acorde Fondul Social de Investiţii din Moldova. Sătenii din Grozasca trebuiau să contribuie cu doar 15 la sută din cheltuieli. Dar suma era colosală pentru cei 850 de oameni, majoritatea dintre care sunt şomeri şi pensionari. Atunci, ajutorul a venit din Italia, de la o consăteană care nu şi-a uitat niciodată rădăcinile.

Vine din Italia să-şi ajute consătenii

Când a aflat că poate salva şcoala din satul natul, Nina Gorincioi-Cadoppi n-a stat nicio clipă pe gânduri. Deşi locuieşte de zece ani în oraşul Reggio Emilia din Italia, sufletul ei a rămas legat de baştină şi de nevoile oamenilor pe care i-a lăsat în ţară. Acum doi ani, ea le-a dăruit grozăştenilor o fântână frumoasă, o troiţă şi un podeţ romantic ce împodobesc chiar centrul satului. Sprijinul ei nu s-a oprit aici. Privea cu durere în ce condiţii învăţau copiii din Groazasca, de aceea, când Ion Harea i-a propus să ajute sătenii să-şi plătească contribuţia de circa 36 mii de lei, Nina Cadoppi a donat imediat o mie de euro.

Victoria Cozari, Nina Gorincioi-Cadoppi şi Ion Harea printre copii

La sfinţirea noii şcoli a venit tot satul, dar în primul rând – copiii şi părinţii, care nici nu sperau să vadă o aşa frumuseţe de clădire. „La început, n-am crezut că se va repara şcoala. Dar pe urmă, când banii au fost adunaţi şi s-a început lucrul, ne-am convins că e adevărat”, a spus Natalia Ciaglii, o mamă tânără ce-şi va trimite la toamnă fiica în clasa întâi.

Acum, Grozasca are mai mult decât o simplă şcoală primară. În aceeaşi clădire se află şi grădiniţa, şi căminul cultural, care, de douăzeci de ani, n-au mai activat în sat. Din această cauză, copiii stăteau mai mult pe acasă, iar de cercuri de creaţie – nici vorbă. Condiţiile de studiu create sunt într-adevăr deosebite. Şcoala e dotată cu duş, grupuri sanitare moderne, încălzire autonomă, canalizare, cantină şi o scenă pentru concerte. Există intenţia ca în viitor să fie amenajat un teren sportiv, iar şcoala să aibă acces la internet. Pentru un sat considerat cândva „fără perspectivă”, acesta e cu adevărat un nou început. „Mi-aş dori ca măcar 50 de procente din copiii Moldovei să înveţe în aşa condiţii”, recunoaşte Nina Gorincioi-Cadoppi.

Copiii vor avea toate condiţiile pentru a învăţa bine

Ion Harea, care actualmente deţine funcţia de consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean din Iaşi Constantin Simirad, consideră că aceeaşi strategie trebuie aplicată şi în alte sate mici din ţară. „Pentru mine, realizarea unui proiect de genul acesta este de mare perspectivă. Înainte de toate, e vorba de stabilizarea populaţiei prin crearea condiţiilor de educaţie a copiilor şi a locurilor noi de muncă, care să atragă intelectualii”, consideră el. Pentru oamenii din Grozasca, renovarea şcolii a însemnat, mai curând, împlinirea unui vis, pe care fiecare l-a apropiat de realitate cu puţinul pe care l-a avut.