Timpul.md

Social 14 Iulie 2021 | 05:15

Secretele unui covor moldovenesc

Covorul țesut manual are un rol deosebit în tradiția noastră. Acesta conţine în sine o artă de opinie colectivă, viziuni artistice creatoare selectate în timp de multe generaţii. Covoarele se transmiteau ca moştenire și serveau drept măsură a bunăstării. Pe unele dintre acestea le-am găsit în satul Clișova Nouă, Orhei, unde a avut loc o sărbătoare „Frumosul Covor Basarabean” și s-au adunat cei mai iscusiți meșteri populari prezentând covoarele țesute manual, unele chiar având peste 200 de ani.

Efimia Anghel învăță tinerele să țese în cadrul sărbătorii dedicate covoruluitește despre procesul de curățare a lânii de oiAnghel la un atelier în cadrul sărbătorii învățând cinci eleve primele elemente ale țesutului unui covor moldovenesc. Pentru prima lecție, fetele învățau să țese covorașe în rame mici. Iar după ce vor depinde să mânuiască firele, vor trece la țesutul covorului în „carâmbi” (termen folosit pentru războiul de țesut în zona Orheiului). Primele elemente învățate de eleve au fost țesutul pe verticală, cu figuri geometrice, sau în pătrate haotice, care mai sunt numite „în vrâstă”.

Efimia Anghel spune că are acasă țesute peste zece covoare. „Am învățat a țese de la mama și bunica mea. Mă vâram printre ițe să mă învăț și eu a țese. Pe urmă m-am așezat pe scaun împreună cu ele și țeseam covoare mari. Primeam plăcere de lucrul și rezultatul muncii mele, iar acest fapt mă motiva să lucrez mai mult la covoare”, ne-a spus femeia de 55 de ani.

„Podnosul” și „Ciocolata”

În regiunea de centru a țării, Efimia ne-a spus că sunt câteva feluri de covoare care își iau denumirea fie în baza formei, fie a ornamentelor țesute pe el. „Podnosul” este cel mai popular covor din această zonă, datorită formei sale dreptunghiulare care aduce aminte de o tavă. Acesta se țese cu flori jur împrejur.

Ornamentele covoarelor din zonă sunt pana sură, cerbii, cucoana, colacul, pomul vieții și trandafirii. Covorul „ciocolată” este un covor fin, țesut cu fir mărunțel, pe care predomină culoarea cafenie cu multe flori mărunte. Țesătoarea ne-a spus că are un covor de la străbunica sa, plin cu trandafiri, care are peste 80 de ani. „Acest covor îl păstrez, fiindcă este cu urzeală de lână. Azi așa covoare nu se mai fac fiindcă gospodinele folosesc la urzeală (n.red.: firele care sunt baza covorului) fire din bumbac”, a spus Efimia.

Pentru a cunoaște mai bine procesul de facere a unui covor, am vizitat-o pe sora acesteia, Galina Gherasim care în acea zi se ocupa de lâna pentru viitorul său covor. „De curând am tuns oile, am adus lâna acasă și iată azi am spălat-o. Aceasta o spălăm în câteva ape, o uscăm foarte bine la soare și apoi o scărmănăm. Următorul pas este să o dăm la „pali”. Această unealtă transformă lâna într-o masă fină asemănătoare cu vata. După aceea, această vată o punem în furcă și o toarcem, după care o depănăm, facem sculuri mari și o vopsim”, ne-a povestit țesătoarea.

Vopsirea cu ingrediente naturale

Femeile ne-au spus că în ultimul timp este foarte mult întrebat covorul vopsit cu ingrediente naturale. Plantele colorează țesăturile aproape în orice nuanță. Flora cultivată din țara noastră deţine un număr mare de plante tinctoriale, care dau covoarelor nuanţe cromatice calde și pastelate. Deși există un spectru bogat obţinut din coloranţi vegetali, gama cromatică a unui covor se bazează în jur de șapte nuanţe, farmecul căreia se ascundea nu în numărul culorilor, ci în asocierea contrastă a culorilor reci şi calde. „La vopsitul lânii, folosim doar culori obținute natural. Ele sunt mai sănătoase, mai puternice și se păstrează foarte bine”, ne zice Galina.


Galina Gherasim ne povestește despre procesul de curățare a lânii de oi

Gospodinele spun că au experimentat singure diverse plante pentru a primi anumite culori. Spre exemplu, pentru a primi o culoare kaki, ele folosesc mugurii de nuc, pentru o culoare portocalie sau cafenie – se folosesc coji de ceapă, iar culoarea verde se poate obține din urzică. Florile de gălbenele și șofran sunt folosite pentru culoarea galbenă. Pentru o culoare de negru intens se folosește vinul roșu, iar albastrul se datorează plantei numită albăstrică sau rochița rândunicii. Pentru a obține mai multe nuanțe, țesătoarele folosesc mortantul, o soluție care contribuie la întărirea şi fixarea culorii. Ca mortant, țesătoarele din Clișova Nouă folosesc borșul acru, oțetul de casă.

„Aceasta este o îndeletnicire pe care femeile de la țară le practicau din cele mai vechi timpuri. Femeile pregăteau firele vara, iar când se așază omătul, începeau țesutul și făceau șezători”, a spus Galina. Acum femeile organizează șezători prin măhăli, la care se adună copiii, părinți și bunici pentru a continua tradiția și a o transmite copiilor și nepoților.

„Mama noastră a crescut cinci fete și la toate ne-a țesut câte un covor ca zestre. Asta e lege la noi. Am țesut și pentru copii noștri covoare. Iar acum vreau să mai țes un covor, că asta ne este mângâierea și ocupația de bază”, ne spune Galina. Chiar dacă această muncă este pe alocuri grea, femeile spun că niciodată nu s-au gândit să renunțe la ea.

Obiceiurile de la țesutul covoarelor

În Clișova Nouă, odată cu începutul țeserii unui covor, se organizează o sărbătoare. „În ziua când începem să urzim covorul, adunăm toate surorile cu o masă deosebită și cu Doamne Ajută. La fel facem și când finisăm covorul. Atunci ne adunăm familiile întregi. Scoatem covorul afară pentru a-l bate, ne facem poze lângă el”, spun locuitoarele satului Clișova Nouă. „Când se termină de țesut covorul, închinăm colaci la gospodinele cu care am lucrat. Trebuie să punem o broboadă sau o față de masă care simbolizează pâinea pe care am mâncat-o lucrând la covor și „peticelul” însemnând covorul pe care l-am țesut împreună. Era ca o sărbătoare de hram”, a spus Galina. Femeile ne-au povestit și despre un obicei pentru fetele necăsătorite. Acestea trebuiau să iasă din casă, călare pe sulul cu care se ițează covorul. Tradiția spune că din care parte va lătra câinele, din partea ceea va veni mirele.


Efimia Anghel învăță tinerele să țese în cadrul sărbătorii dedicate covorului

Efimia Anghel, care mai este și învățătoare de clasele primare, în satul vecin, a spus că organizează ateliere pentru elevii din sat. „Este foarte important ca fetele să învețe a țese un covor. Să nu uite tradiția. E una când mergi pe un covor sintetic și altceva când mergi pe un covor din lână naturală. E sănătos, se simte, e diferență mare”, a spus femeia.

Cel mai vechi covor care a fost expus la sărbătoarea covorului, a fost adus de la Crișcăuți, Dondușeni și are în jur de 260 de ani. Meșterul popular, Raisa Lungu a moștenit acest covor de la stră-străbunica sa. În prezent, meșterița învață fetele și băieții din localitate să țese covoare în cadrul unui cerc.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus