Editorial

Sfârşit de noiembrie

Atât de repede a trecut anul acesta şi când mă gândesc iarăşi la agitaţia din decembrie parcă mă îngrijorez şi mai tare. Sper să fie doar o stare de-a mea accentuată de reclamele cu Moş Crăciun apărute deja din luna noiembrie care, într-un fel sau altul, banalizează frumuseţea sărbătorilor, aruncându-ţi pe gât prea timpuriu starea pe care ar trebui să o ai la sfârşit de decembrie. 

Dar, nu-i aşa că decembrie e o lună frumoasă? Chiar dacă nu aştept încântată sărbătorile, aştept cu nerăbdare să ningă. Îmi e dor de atmosfera aceea de când eram mici și obişnuiam să stăm cu nasul lipit de geam privind cum ninge liniştit sau de dimineţile în care ne trezeam şi vedeam afară totul îmbrăcat în alb. Atunci toate aveau o altă semnificaţie, ne încercau alte sentimente. Dacă citiţi aceste rânduri şi încă mai sunteţi copii, profitaţi de această perioadă, nu vă grăbiți să deveniți adulți, nu merită, veţi avea timp şi pentru asta.

Mă gândesc cu bucurie că, în curând, o să vedem o mulţime de luminiţe în oraş (chiar dacă sunt aceleaşi ca și anul trecut şi ca acum doi ani) care-i dau Chişinăului un aer mai vesel. Vrei nu vrei, când se apropie ultima lună din an, ţi se schimbă dispoziţia şi priveşti totul într-o lumină mai pozitivă.

Situaţia climaterică pentru acest sfârşit de lună nu mai este aşa de generoasă şi ne aşteaptă temperaturi scăzute. Dacă nu am făcut-o până acum, va trebui să o facem foarte repede şi să scoatem hainele groase de la naftalină ca să le mutăm în cuiere şi dimineaţa când plecăm spre serviciu să ne aducem aminte că luna decembrie şi temperaturile scăzute ne bat la uşă.

Dar să nu uităm că vremea frumoasă pe care am avut-o afară ne-a arătat un ultim zâmbet al toamnei, înainte de a preda cu totul natura în mâinile iernii celei friguroase. Nu ne rămâne decât să ne bucurăm de această toamnă lungă, de razele soarelui, de cerul senin şi de frumuseţea naturii!

Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *