Timpul.md

Actualitate 29 Iulie 2021 | 10:52

Socialiștii organizează protest la Parlament: Sunt supărați că nu mai pot fura Stadionul Republican împreună cu Șor

Socialiștii anunță un protest în fața Parlamentului Republicii Moldova cu subiectul „Stadionul rămâne Republican”. Se va întâmpla cu ora înainte de ședința plenară propriu-zisă. Organizatorii își propun să joace badminton, să bea cafea pe păturică și să facă pancarte.

„Decizia despre viitorul terenului și construcțiilor stadionului trebuie hotărâtă de cetățenii și locuitorii municipiului Chișinău (cel puțin!), iar planurile de conversie sau reconstruire trebuie să reflecte dorința cetățenilor exprimată clar în cadrul unor proceduri de consultare publică organizate corect și cu participare cât mai largă, pe de o parte, dar și să se integreze în viziunea generală de dezvoltare a centrului orașului Chișinău, pe de altă parte”, se conține în descrierea protestului. „Considerăm că noua guvernare, care a declarat că va lupta cu practicile netransparente și abuzive ale vechii guvernări, trebuie să își asume angajamentul de a asigura transparența totală a procesului, să depună eforturile necesare pentru identificarea tuturor instrumentelor de consultare a opiniei publice (discuții, consultări, referendum) și, eventual, să se implice în eforturile comune de revitalizare a spațiului”, mai adaugă organizatorii.

Socialiștii sunt supărați că nu mai pot fura Stadionul Republican împreună cu Ilan Șor, acesta din urmă având sediile pe strada Tighina 12 la aceeași adresă cu stadionul.

Astfel, solicitările sunt următoarele:
1) Publicarea tuturor documentelor și a corespondenței oficiale referitoare la Stadion, atât cu ambasada SUA cât și cu alte părți (oameni de afaceri, investitori străini) pentru perioada 2005-2019, imediat cum acestea sunt disponibile.
2) Organizarea unui amplu proces de consultare publică a locuitorilor municipiului Chișinău, în parteneriat cu societatea civilă.
3) În funcție de decizia oamenilor, organizarea unui concurs transparent de soluții pentru amenajarea spațiului.
Amintim că, tot azi, Curtea Constituționează examinează sesizările referitoare la abrogarea Legii cu privire la transmiterea cu titlu oneros a Stadionului Republican în proprietatea Guvernului SUA.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus