Timpul.md

Criza 16 Septembrie 2021 | 07:11

Spînu: Prețul gazelor nu depinde de noi. MoldovaGaz negociază cu Gazprom

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu a declarat că urmărește evoluția prețurilor la gaz pe piața internațională și discută cu reprezentanții MoldovaGaz în contextul necesității semnării unui nou acord cu Gazprom de livrare a gazelor naturale, transmite unimedia.info .

,,Noi cu adevărat urmărim ceea ce se întâmplă pe piața internațională referitor la prețul la gaz. A-ți menționat corect că jucătorii de bază în acest proces sunt companiile implicate în acest proces și vorbim aici în mod special de MoldovaGaz și Gazprom. În același timp vă informăm că Ministerul e în discuții permanente cu conducerea MoldovaGaz. Chiar astăzi am avut o discuție cu directorul acestei companii în vederea stabilirii modului în care să facem următorii pași și să stabilim cum vom parcurge această perioadă până la semnarea de prelungire a contractului de livrare a gazului. Deci, la moment noi urmărim cu atenție ceea ce se întâmplă. Suntem în discuții cu compania din R. Moldova. Compania din R. Moldova este în discuții cu Gazprom. La moment este prematur să expunem care vor fi tarifele și cum va evalua prețul pentru cetățenii din R. Moldova. Noi avem un alt mecanism de stabilire a prețurilor pentru țara noastră care este diferit de cel care îl vedem la bursele internaționale”, a declarat Andrei Spînu în cadrul unei conferințe de presă.

Moldova negociază un nou contract cu Gazprom privind achiziționarea de gaze naturale.


Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus