Externe

Statele Unite au rămas FĂRĂ BANI. După 17 octombrie începe CRIZA economică?

Congresul american seamănă cu bună știință semințele unei crize care face să pălească pericolul de acum al închiderii guvernului, comentează CNN Money. Daca politicienii nu vor ridica limita plafonului pentru împrumuturi curând, este foarte posibil ca țara să nu își mai poată duce la îndeplinire unele dintre obligațiile legale și să intre în incapacitate de plată.

Data pe care toata lumea stă cu ochii este 17 octombrie. Însă lucrurile s-ar putea precipita înainte de aceasta dată.

Ce se întâmplă, de fapt?

Statele Unite au atins plafonul de îndatorare în luna mai. Din acel moment, Trezoreria a apelat la măsuri contabile speciale pentru a menține gradul de îndatorare sub această limită. Dar, potrivit secretarului Trezoreriei, Jack Lew, aceste măsuri nu vor putea fi susținute mai târziu de 17 octombrie.

Când măsurile adoptate în mai își vor pierde eficiența, Trezoreria nu va mai putea împrumuta bani și nu îi vor mai rămâne decât două surse din care să își achite facturile. Prima ar fi cele 30 de miliarde de dolari cash, pe care Lew mizează să îi aibă la dispoziție până la acel moment, și încasările zilnice care îi vor intra în cont.

Se pune însă întrebarea daca acei bani vor fi suficienți pentru a acoperi nevoile de plată ale țării. Biroul pentru buget al Congresului estimează că sumele nu vor ajunge decât până undeva între 22 și 31 octombrie. Mai mult, impasul privind limita de împrumut a statului federal, în prezent de 16.700 de miliarde de dolari, ar cauza blocarea piețelor monetare, prăbușirea dolarului și creșterea puternică a dobânzilor, se arata într-un raport al Trezoreriei, citat de cotidianul New York Times.

În momentul în care Trezoreria va rămâne fără bani ca să-și achite dările, va fi nevoită să ia anumite decizii la limita eticii, dar și a legalității. Republicanii susțin că va fi nevoie de o prioritizare, adică de un fel de listă a celor care vor fi primii plătiți și a celor care vor rămâne pe dinafară.

Cei mai mulți experți presupun că Trezoreria va face tot ce îi stă în putință să-i plătească în primul rând pe cei care dețin obligațiuni, pentru că dacă nu va face asta întreaga piață mondială se va clătina. Cine vor fi însă următorii pe lista celor ce vor primi bani?

Bătrânii, veteranii de război, cei cu care statul are contracte, personalul militar activ, persoanele cu dizabilități – toți sunt oameni fata de care SUA are luate angajamente, iar aceștia depind de banii primiți de la stat.

America este în prezent cea mai mare economie mondială și cea mai bogată țară. Intrarea în incapacitate de plată este astfel greu de explicat, iar țara riscă să își piardă poziția favorizata în ochii celorlalți. În plus, economiștii avertizează că bursa va fi afectată zilnic tot mai mult, cu cât ne apropiem de termenul limită din 17 octombrie.

„Revenim la recesiune. Este o cutie a Pandorei economică”, spune Douglas Elmendorf, directorul Biroului pentru buget al Congresului, într-o declarație acordată CNN.

incont.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *