Social

Ţărani săraci, o politică de stat?

Totodată, minimumul de existenţă a constituit, în trimestrul trei al anului 2011, în medie pentru o persoană, 1.386 lei. Tot datele BNS arată că circa 80.270 de persoane din R. Moldova primesc salarii, ocupându-se cu agricultura. Aceasta ar însemna că aproximativ 2,25% din populaţia RM are un salariu aproape egal cu minimumul de existenţă.

 Salariul mediu în luna ianuarie curent a constituit 3.139 lei. În sfera bugetară, câştigul salarial mediu a constituit 2.839 lei, iar în sectorul economic – 3.288 lei. Cel mai mare salariu l-au avut lucrătorii din domeniul activităţilor financiare – circa 6.000 de lei, iar cel mai mic – cei din domeniul pisciculturii – circa 1.534 lei. Aceştia sunt urmaţi de agricultori – 1.776 lei, lucrătorii din domeniul hotelier – 2.402 lei, al învăţământului – 2704 lei şi asistenţii sociali – 2.937 lei.

Salariile medii se calculează în baza rapoartelor statistice completate de unităţile economice şi sociale, cu patru şi mai mulţi angajaţi şi cei ai instituţiilor bugetare. „În agricultură, marea majoritate a populaţiei nu sunt salariaţi. Numărul salariaţilor din acest domeniu e mic”, ne-a spus şefa Direcţiei statistica pieţei muncii şi demografiei, Elena Vătcărău.

Salariul minim nu va creşte simţitor până la sfârşitul anului

Directorul Departamentului economie de piaţă funcţională în cadrul IDIS „Viitorul”, Viorel Chivriga, a menţionat că vom avea salarii mai mari când vom avea mai multe venituri la buget. „Pentru a creşte veniturile la buget, activităţile economice trebuie să fie mai ordonate şi mai eficiente. La sate avem trei-patru agenţi economici care au profit, iar restul activează în pierdere. Şi aceştia sunt foarte mulţi”, a spus Viorel Chivriga. Potrivit expertului, o altă problemă gravă este sectorul informal al salariaţilor. „Statul ar trebui să fie preocupat de „salariile în plic”. În fond, rămânem cu aceleaşi probleme ca şi zece ani în urmă: salarii foarte mici, o presiune extraordinar de mare asupra angajatorilor, iar angajaţii primesc salarii derizorii. Suntem într-o lumină pală comparativ cu toate statele din regiune. RM nu are numai un mediu rural sărac, dar este o ţară săracă. De aici şi plecarea oamenilor din ţară, lipsa unui viitor pentru tineri. E un cerc închis”, a afirmat V. Chivriga. Întrebat dacă putem găsi o soluţie în decurs de jumătate de an, pentru ca salariul minim să-l ajungă din urmă pe cel mediu, înregistrat acum, expertul a menţionat că este imposibil. „Forţele de la guvernare au deraiat de la ceea ce au promis în campania electorală şi continuă ceea ce au făcut comuniştii. Avem nevoie de reforme”, a conchis specialistul.

„Nu există soluţii miraculoase”

Directorul executiv al Centrului analitic independent „Expert-Grup”, Valeriu Prohniţchi, este de părere că nivelul mic al salariilor este o reflexie a nivelului înalt de ocupare informală. „Salariu real din agricultură este cam de trei ori mai mare decât cel raportat oficial. Există o serie de ramuri în sectorul social, în care nivelul minim al lefii este eşecul politicii de stat în domeniul salarizării. Învăţătorii, care formează capitalul uman pentru generaţiile ulterioare, trebuie să fie remuneraţi mai bine. Ţinând cont de situaţia actuală, salarizarea mai bună a învăţătorilor presupune fie o salarizare mai proastă a altor categorii, fie optimizarea cheltuielilor în alte domenii”, a afirmat V. Prohniţchi.

Potrivit expertului, majorarea salariilor poate fi efectuată prin îmbunătăţirea eficienţei cheltuielilor. „De exemplu, în sectorul educaţiei am putea optimiza cheltuielile pentru întreţinerea spaţiilor şi reducerea numărului personalului auxiliar. Există multe soluţii tehnice care ar economisi bani în anumite nişe”, consideră directorul „Expert-Grup”. „În şase luni, nu putem face nimic. Nu există soluţii miraculoase pe termen scurt. Angajarea la negru este o chestie acceptată din ambele părţi. Este nevoie de o prezenţă mai activă a Inspecţiei muncii în teritoriu, de o implicare mai responsabilă a inspectorilor fiscali”, a spus Valeriu Prohniţchi.

Aşadar, problema salariilor mici în agricultură nu mai poate fi neglijată. Ea există şi trebuie rezolvată. Cum? Aşteptăm opiniile cititorilor, inclusiv ale celor din Guvern.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *