Politică

Tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase: O ecuaţie cu mai multe necunoscute

Anchetatorii n-au furnizat prea multe detalii privind circumstanţele în care fostul premier Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, chiar în timp ce poliţiştii de la Serviciul Urmăriri al Poliţiei Capitalei îi prezentau mandatul de executare a pedepsei.

Poliţiştii au ajuns la reşedinţa familiei Năstase din strada Muzeul Zambaccian la ora 22.42, după ce la ora 18.46 sentinţa definitivă în dosarul „Trofeul Calităţii” a picat ca o lovitură în plex, pentru un om care în perioada 2000-2004 era, poate, cel mai important politician din România.

Muntele de putere fusese, însă, împins pe marginea subţire a lumii. Mai mulţi lideri ai PSD au declarat miercuri seara, în cadrul dezbaterilor aprinse de la Antena 3, că în preziua verdictului Adrian Năstase era încercănat şi stresat.

Prima confirmare oficială a tentativei de suicid prin împuşcare a venit din partea premierului în exerciţiu, Victor Ponta. Acesta a declarat, ieşind de la Spitalul de Urgenţă Floreasca: "Năstase arată groaznic, cum poate să arate un om care s-a împuşcat?".

Rămân, însă, câteva piese lipsă din puzzle-ul unei seri care nu va fi uşor uitată.

Câte focuri de armă s-au tras?

Procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Valentin Horia Şelaru, a declarat că au fost ridicate de la reşedinţa familiei Năstase un revolver şi un cartuş.

Pe de altă parte, medicul Şerban Brădişteanu a declarat că Adrian Năstase are mai multe plăgi împuşcate în zona gâtului.

Ecaterina Andronescu a precizat, citând surse medicale, că Adrian Năstase avea un glonţ în corp când a fost dus la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Cum s-a petrecut tentativa de suicid?

Există două variante de lucru.

Prima ar fi că Adrian Năstase, sub imperiul emoţiilor puternice, a făcut un gest necontrolat în momentul în care poliţiştii au venit să îi prezinte mandatul de executare a pedepsei. Acesta poate să fie momentul în care a luat revolverul şi a tras, poate accidental, rănindu-se.

A doua ipoteză ar fi că unul sau ambii poliţişti au sesizat intenţia suicidală a fostului premier şi au intervenit la timp, prevenindu-i moartea. Această variantă este susţinută de declaraţia avocatului Ion Cazacu.

Acesta, întrebat de jurnalişti dacă unul dintre poliţişti l-a salvat pe Năstase, a răspuns că da.

Un alt indiciu care ar putea confirma această ipoteză este declaraţia şefului Clinicii de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca, Ioan Lascăr, care a declarat că Adrian Năstase „a fost norocos”.

De ce s-ar fi sinucis Adrian Năstase?

Procurorii încearcă să pună cap la cap şi elementele de ordin psihologic ale acestui caz. De ce ar fi încercat Adrian Năstase să îşi ia viaţa? Este un om înstărit, căsătorit, cu copii. Iar pedeapsa cu închisoarea pe care a primit-o în dosarul „Trofeul Calităţii” ar fi putut fi redusă de la doi ani la opt luni, pe baza unei prevederi din Codul Penal.

Potrivit Codului Penal, articolul 60, "condamnaţii trecuţi de vârsta de 60 de ani, pentru bărbaţi, (…) pot fi eliberaţi condiţionat după executarea unei treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani".

Fostul preşedinte Ion Iliescu sugerează că acţiunea poliţiştilor a fost lipsită de tact, în condiţiile în care în faţa imobilului deţinut de familia Năstase se adunase un grup consistent de jurnalişti.

sursa: tvrinfo.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *