Timpul.md

Istorie 8 Iunie 2021 | 12:09

Teroarea comunistă la Politehnica din Chișinău acum 50 de ani (Mărturisirile unui martor ocular)

 

Fondarea Institutului Politehnic la Chișinău în anul 1964, a fost un eveniment important în istoria Basarabiei.

La finele anilor ’50 a început industrializarea masivă a Republicii Sovietice Sociasliste Moldovenești (r.s.s.m.)

În timp record (10 – 15 ani) au fost construite zeci de întreprinderi constructoare de mașini (tractoare, motoare electrice, mașini hidraulice, electrocasnice etc.) și aparataj electrotehnic și electronic, fabrici de conserve și zahăr, textile, uzine de beton armat ș.a., cu o capacitate de 2.000 – 5.000 de lucrători.

Toate cadrele inginerești, muncitorii calificați și auxiliari, până și portari erau aduși de pe aiurea din imensa U.R.S.S.! La Chișinău era unica școală profesională din republică care pregătea muncitori calificați – strungari, frezori, lăcătuși, sudori dar într-un număr foarte mic.

Tuturor celor zeci de mii aduși aici prin politica de desnaționalizare și colonizare a Basarabiei, li se repartizau imediat apartamente. Ca consecință, astăzi la Chișinău, și nu numai, avem acea coloană a cincea, care se implică și în politică, punând piedici vectorului nostru european și reunirii cu Patria-mamă.
Inițiatorul principal al ideii fondării Institutului Politehnic la Chișinău a fost vicepreședintele Consiliului de Miniștri, Anatol Corobceanu, unul din puținii basarabeni acceptați la conducerea republicii, dar care, ceva mai târziu, a fost învinuit de naționalism și demis din funcție.

Cunosc foarte bine acea perioadă de timp, deoarece după absolvirea Institutului Politehnic din Odesa, în 1958, am lucrat doi ani la uzina mecanică din Tiraspol, iar în 1960 am fost transferat la Chișinău.

Vestea că la Chișinău s-a deschis Institutul Politehnic s-a răspândit până departe de hotarele republicii. În paralel cu acei puțini specialiști - ingineri din Moldova (majoritatea absolvenți ai Universității Agrare, facultatea de inginerie mecanică în agricultură), au început să revină și tineri din toate colțurile fostei U.R.S.S. Mulți dintre ei erau feciori și fiice ai familiilor deportate în Siberia, care au reușit, trecând prin mari greutăți, să obțină nu numai diplome de ingineri, dar și diplome de doctori în științe.

O parte dintre noi, fără grad științific, încadrându-ne la Institutul Politehnic, am plecat din proprie inițiativă la doctorantură în diverse orașe ale U.R.S.S. Pentru a acoperi necesitatea de cadre didactice s-au adus specialiști din afară, care, ulterior s-au dovedit a fi nu cei mai performanți și onești.

La toate catedrele Institutului s-au aciuat sute de ofițeri în rezervă de la unitățile militare dislocate în republică, în calitate de laboranți, ingineri care permanent trăgeau cu urechea la tot ce avea loc la Politehnică. Ulterior, informațiile deținute, în majoritatea lor eronate, erau transmise organelor KGB, care luau măsurile de rigoare. Iată doar câteva exemple din acea perioadă de timp.

În 1969 a revenit de la doctorantură din Moscova, Nicolae Margine, fost deportat împreună cu părinții în Siberia, în 1949.

Institutul i-a oferit o cameră în cămin, unde pe polițe și-a aranjat biblioteca cu cărți de literatură artistică și manuale de specialitate în limba română procurate la Moscova, de la renumita pentru basarabeni librăria „Drujba“, iar pe măsuță a pus revistele „America“ și „Anglia“, editate oficial la Moscova în limba rusă, e drept că în tiraje destul de mici. Printre acei care îl vizitau la domiciliu erau și informatori care, până la urmă, l-au trădat. La o conferință republicană în 1970, secretarul pentru ideologie al c.c. Cornovan, s-a exprimat în felul următor: cum educăm noi tânăra generație, dacă, de exemplu, odaia din cămin a lectorului N. Margine este tixită cu cărți editate în România și reviste „America“ și „Anglia“? Acest semnal a fost de ajuns ca, de urgență să fie convocată adunarea de partid a facultății, la care a fost exclus din partid, iar a doua zi eliberat din funcție.

Alt coleg, V. Luca, proaspăt sosit din Odesa cu teza de doctorat susținută, turnat și el de „colegi“ că ar fi naționalist, a fost exclus din partid și eliberat din funcție pe motiv că soția lui a fost reținură de miliție, vânzând un covor la Piața Centrală.

Lectorul Mihai Pașa a fost eliberat din funcție după ce în timpul unei percheziții în camera din căminul unde locuia a fost depistată cartea „Karl Marx despre români“ în limba română.

În vara anului 1970, cinci doctoranzi reveniți în vacanță s-au întâlnit în cadrul unei catedre la institut. Un coleg, folosind discuțiile amicale ale doctoranzilor a încercat să-i chestioneze privind angajarea la muncă a unui fost coleg de facultate, dar care, spune el, precis că nu va fi angajat fiind rus de naționalitate. Unul din doctoranzi atât doar i-a reproșat că la Institut are cine se ocupa de angajarea la muncă, sunt persoane și secții responsabile de acest lucru. În mod eronat, discuția respectivă a fost povestită laborantului catedrei - ofițer în rezervă, care, la rândul său, a transmis-o unde trebuie, iar de acolo s-a ocupat de soarta lor de mai departe. Au fost trimise scrisori la instituțiile de învățământ, unde își făceau studiile doctorale colegii noștri, cu rugămintea insistentă de a fi excluși din doctorantură pe motive naționaliste.

Astfel de insinuări au avut loc, practic, la toate facultățile institutului.

La Comitetul Central al partidului s-a creat impresia că Institutul Politehnic a devenit un cuib de naționaliști.

La începutul anului ’71 Comitetul Central a format o comisie în frunte cu șeful secției Industrie și transport – V. Fomin. Comisia a lucrat câteva săptămâni bune la Politehnică, audiindu-i pe toți cei care aveau ceva de spus la adresa profesorilor „naționaliști“.

În temeiul concluziilor acestei comisii, pe 22 iunie 1971 a fost emisă „faimoasa“ hotărâre a biroului C.C.P.C. al Moldovei „Cu privire la greșelile serioase și neajunsurile în munca rectorului Institutului Politehnic din Chișinău privind selectarea și plasarea cadrelor“, care a pus începutul unui adevărat genocid intelectual și dezmățului terorii comuniste. Imediat au fost convocate adunări în grupele de partid a catedrelor, a facultăților și ale institutului, unde erau puse în discuție cele relatate în hotărârea respectivă. Această hotărâre a fost discutată obligatoriu în organizațiile de partid ale tuturor instituțiilor de învățământ.
În rezultatul denunțurilor murdare ale securiștilot și informatorilor la Politehnica din Chișinău au fost eliberate peste 60 cadre didactice, inclusiv toți cei foști deportați. Practic, toți au plecat depunând cerere de eliberare benevolă, altfel în cartea de muncă s-ar fi scris „eliberat conform articolului cutare din codul penal“, iar cu o așa mențiune nu te mai puteai angaja nicăieri.

Cu părere de rău, nimeni nu a îndrăznit să le ia apărarea celor eliberați de la Politehnică. Rectorul de atunci, Sergiu Rădăuțanu nu a avut curajul să le ia apărarea, concomitent deținând și funcția de președinte al Sovietului Suprem al R.S.S.M. Dar după doi ani de „curățare“ masivă a Institutului Politehnic de „naționaliști“ a fost eliberat și el din funcție.

Cunoscându-i pe majoritatea celor eliberați din funcții ca oameni devotați profesiei pe care și-au ales-o, specialiști de înaltă calificare, am decis să-mi expun părerea la acest subiect, conștientizând din start faptul că voi fi aspru pedepsit.

Pe 17 aprilie 1972, la adunarea anuală a organizației de partid a facultății, în prezența rectorului institutului și a secretarului doi al comitetului orășenesc de partid am ținut un amplu discurs, menționând că cei eliberați din funcție de la facultate (cca 15 persoane) nu poartă nici o vină, majoritatea din motivații fiind bazate pe denunțuri murdare, neîntemeiate.

Am dat în vileag mai multe nume de denunțători – colegi de facultate. Nimeni nu se aștepta la un astfel de discurs, de aceea și luările de cuvânt în continuare au fost destul de reținute, cu propuneri de a fi verificate cele relatate de mine.

Calvarul începea de aici încolo. Comisia de verificare a organizației de partid a facultății fără măcar să discute cu mine a tras concluzia că faptele nu s-au adeverit, propunând să fiu aspru pedepsit. Adunarea de partid a facultății a decis să mi se aplice o mustrare cu înscrierea în fișa personală pentru dezacordul față de hotărârea Comitetului Central.

La biroul de partid al Institutului se insista la excluderea mea din partid, dar s-au găsit câțiva membri care mi-au luat apărarea, pedeapsa finală fiind mustrarea aspră cu înscrierea în fișa personală.

Bucuria mea cea mare a fost atunci când șeful secției de doctorantură, Pavlenco, cumulând și funcția de secretar adjunct al organizației de partid al Institutului mi-a spus că datorită implicării mele nu vor mai insista ca cei cinci doctoranzi să fie rechemați din doctorantură.

Astfel s-a încheiat una din paginile negre din istoria Institutului Politehnic de la Chișinău, care a distrus zeci de destine ale tinerei intelectualități inginerești basarabene.

Institutul a revenit la normalitate de abia la sfârșitul anului 1990, când Ministerul Științei și Învățământului al R.S.S.M. (ministru N. Mătcaș) a emis o dispoziție „Cu privire la reabilitarea persoanelor din Institutul Politehnic“ unde, printre altele era specificat că „politica de deznaționalizare și despritualizare a declanșat o campanie vădită de intimidare și răfuială fizică, psihologică și morală cu anumiți reprezentanți ai intelectualității Moldovei. Apogeul acestor acțiuni a fost atins de corpul profesoral al Institutului Politehnic“.

Astfel au fost reabilitați toți cei pedepsiți, dar cu părere de rău puțini au revenit în funcțiile de dinainte. Tot atunci s-a decis ca predarea cursurilor să revină în limba română. Predarea tuturor cursurilor în limba română a fost interzisă în 1970, la propunerea politrucilor din Institut.

P.S. Bolșevicii din U.R:S.S. au adus daune imense, incomensurabile poporului român basarabean din ’40 încoace. Partidul comunist din Republica Moldova demult trebuia scos în afara legii (așa cum s-a întâmplat în mai multe țări post-sovietice) și atunci nu am mai fi avut astăzi voronini, dodoni, bătrânci, tcaciuci și mulți alții de teapa lor, care, fiind dirajați de Moscova, huruzesc bine-merci pe meleagurile basarabene și își bat joc, în continuare de poporul băștinaș.

Prof. dr. ing. Alexandru MARIN, Doctor Honoris Causa, Universitatea Tehnică, Chișinău

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus