Timpul.md

Actualitate 28 Decembrie 2020 | 12:45

Trădătorul Dodon a primit noi indicații de la Moscova. Anterior insista pe alegeri anticipate toamna, acum spune că ar fi un „scenariu periculos” și vrea alegeri în mai

 

Omul Moscovei la Chișinău, Dodon și-a schimbat opțiunea în privința desfășurării alegerilor anticipate, acesta optând deja pentru luna mai, deși până acum insista pe ideea unui Guvern tranzitoriu și desfășurarea parlamentarelor în toamnă.

Aflat în vizită la șefii săi de la Moscova, Dodon și-a schimbat opinia, cea de a desfășura alegeri parlamentare anticipate în toamna acestui an, pe care a expus-o în nenumărate rânduri în ultimele săptămâni.

Igor Dodon până la primirea indicațiilor de la Moscova:

„Nu cred că alte partide vor putea găsi voturile necesare pentru a demite guvernul. Trecem iarna și în martie-aprilie vom lua decizia ce facem mai departe. Dacă găsim și găsim oportun să mergem la anticipate, dar eu cred că trebuie de dizolvat acest parlament, atunci găsim formula legală. Eu aș propune ca alegerile prezidențiale să aibă loc în luna octombrie-noeimbrie 2021”.

Igor Dodon după ce a primit indicații de la Moscova:

„Prin urmare, dacă luăm aceste norme constituționale, nu va funcționa înainte de luna mai. În această situație instabilă – când nu avem o majoritate parlamentară, avem un guvern interimar acum – este foarte periculos să lăsăm această situație până toamna sau toamna târziu, deoarece aceasta înseamnă că vom avea destabilizare politică pe tot parcursul anului viitor. Prin urmare, ar fi bine cât mai devreme, cu atât mai bine, astfel încât să existe deja claritate despre modul în care lucrăm mai departe. Dar pe baza normelor constituționale. Prin urmare, alegeri anticipate în luna mai. Spre exemplu se poate întâmpla pe 9 mai, de Ziua Victoriei„. 

Amintim că Rise.md a demonstrat cu lux de amănunte că Dodon și partidul său sunt controlați de serviciile speciale ale F. Ruse.




Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus