Actualitate

Tripăduş şi-a amânat dosarul pentru octombrie

Noua tergiversare a dosarului Tripăduş a fost iniţiată de însuşi învinuitul, care s-a dezis de serviciile avocatului său, urmând să încheie un contract cu un alt apărător. Avocatele care îl vor apăra pe Tripăduş şi fiul său s-au prezentat în instanţă, solicitând să li se acorde mai mult timp pentru a studia dosarul. Foarte vesel, Tripăduş a făcut glume pe seama jurnaliştilor, rugând în zeflemea TIMPUL să scrie mai des despre el: „Vă rog frumos să publicaţi în toată ziua câte un articol. Sau de trei ori pe zi, câte vreo 20 de foi. Eu tărie de caracter am”. Amintim că, miercuri, „eroul” nostru a avut o reacţie mult mai dură, dezlănţuindu-se după ce judecătorii au ieşit din sală. L-a numit hoţ pe Simion Ciornâi, una din victimele sale, la care acesta i-a răspuns: „Numai în ţara asta bandiţii îşi numesc pătimiţii bandiţi”. Întrebat de noi de ce a refuzat serviciile avocaţilor, Tripăduş s-a lansat în acuzaţii şi la adresa noastră. Ne-a spus că am fi primit de la o victimă a sa un automobil Jeep şi apartamente pentru articolele de investigaţie despre dosarele sale şi ne-a avertizat că se va „clarifica” cu noi: „Noi cu TIMPUL o să ne clarificăm oleacă mai târziu. O să vină timpul şi o să ne clarificăm şi cu voi!”.

Deoarece hotărârea instanţei în acest caz se tărăgănează de ani buni, fiind amânată din varii motive, probabil că nici pe 20 octombrie nu se va întâmpla nimic în procesul dat. Aceasta ne face să credem că tergiversarea urmăreşte apropierea alegerilor anticipate şi schimbarea guvernării. Menţionăm că printre învinuirile care i se aduc lui Tripăduş se numără: dobândire ilicită a bunurilor altei persoane în proporţii deosebit de mari, spălare de bani, abuz în serviciu, samavolnicie, confecţionarea şi folosirea documentelor oficiale şi ştampilelor false, organizarea şi dirijarea neexecutării hotărârilor judecăţii, determinarea altor persoane la prezentarea mărturiilor false, falsificarea probelor în proces, răpire, dar şi altele. Iar printre protectorii infracţiunilor lui Tripăduş se numără şi deputatul comunist Vasile Iovv. Nu excludem că până în octombrie numărul victimelor lui Tripăduş ar putea să crească îngrijorător. De aceea TIMPUL va insista în continuare ca procurorul general, Valeriu Zubco, să intervină în acest caz, pentru a-i grăbi soluţionarea.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *