Timpul.md

Actualitate 12 Februarie 2021 | 07:51

UEFA îi dă dreptate lui Colțescu. Expresia „ăla negru” nu a avut conotații rasiste / AUR - unicul partid care a sărit în apărarea românului

 

UEFA consideră că atitudinea lui Sebastian Colțescu nu a fost rasistă atunci când a folosit cuvântul „negru”, referindu-se la un oficial al echipei Istanbul Başakşehir. Decizia vine la două luni de la meciul dintre Paris Saint-Germain şi echipa turcă, partidă arbitrată de o delegație din România. Jocul a fost întrerupt în minutul 16, la scorul de 0-0, din cauza unor cuvinte considerate de staff-ul lui Başakşehir ca fiind rasiste, scrie Sport.es.

La data de 8 decembrie, pentru a identifica un membru de pe banca echipei Istanbul Başakşehir, arbitrul de rezervă Sebastian Colțescu i-a transmis prin cască centralului Hațegan „ăla negru de acolo”, referindu-se la antrenorul secund Pierre Webó.

Conversația a fost auzită de reprezentanții echipei turce, care au provocat un adevărat scandal. În urma acestor acuzații, jucătorii ambelor echipe au părăsit terenul și s-au dus la vestiar, refuzând să mai joace. Meciul a fost suspendat și s-a reluat a doua zi.

Expresia nu are o conotație negativă

La 9 decembrie, UEFA a anunțat deschiderea unei investigații care îl viza pe arbitrul de rezervă Sebastian Colțescu, pentru o posibilă atitudine „rasistă” în urma folosirii cuvântului „negru” în conversația pe care a avut-o cu arbitrul principal. Sport.es anunță, joi, că investigația s-a încheiat după ce ambele părți au fost audiate.

Potrivit ziarului SPORT, UEFA consideră că atitudinea arbitrului român nu poate fi considerată „rasistă”. Utilizarea acestui cuvânt a fost făcută cu intenția de a-l ajuta pe arbitrul principal să identifice persoana din staff-ul echipei turce în cadrul conversației prin cască.

A fost doar o conduită necorespunzătoare, pe care arbitrul român ar fi putut să o evite
Forul fotbalistic european spune totuși că a fost o conduită necorespunzătoare, pe care arbitrul român ar fi putut să o evite.

Această interpretare implică faptul că sancțiunile prevăzute la Articolul 14 din reglementările disciplinare UEFA privind rasismul, sau alte conduite discriminatorii, nu vor fi aplicate în cazul lui Sebastian Colețescu, dar stabilește o suspendare minimă de 10 meciuri sau pentru o perioadă de timp specificată.

Acum, Colțescu poate suporta sancțiuni prevăzute în articolul 11, care vorbește despre conduită necorespunzătoare.

AUR a luat act cu indignare de poziţia autorităţilor române în cazul arbitrului Sebastian Colţescu

 Copreşedintele AUR, George Simion, a transmis că formaţiunea politică se solidarizează cu Sebastian Colţescu, considerat „victimă a unei campanii agresive de denigrare la nivel naţional şi internaţional”. AUR susţine că MAE şi MTS „s-au raliat la linşajul public îndreptat asupra arbitrului”.

„AUR a luat act cu indignare de poziţia autorităţilor române în cazul arbitrului Sebastian Colţescu. Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Tineretului şi Sportului s-au raliat la linşajul public îndreptat asupra arbitrului, cetăţean român acuzat de rasism pentru că a folosit în timpul meciului PSG - Istanbul Başakşehir o expresie descriptivă obiectivă, fără conotaţie peiorativă”, transmit liderii AUR.

Potrivit acestora, poziţia celor două instituţii este „cu atât mai revoltătoare cu cât Colţescu nu a fost condamnat de nicio instanţă sau instituţie internaţională”, ancheta în acest caz fiind în desfăşurare.

„AUR consideră că datoria instituţiilor statului român este să îi apere pe cetăţenii români, nu să îi supună unor atacuri şi unor presiuni dictate de corectitudinea politică a unor grupuri de interese. De asemenea, observăm încă o dată că mass-media a preluat rapid direcţia unică de reflectare a cazului şi a ignorat explicaţia arbitrului, care a subliniat că intenţia lui nu a fost niciodată rasismul şi că în mediul lor de activitate, uneori oamenii nu îşi pot exprima trăirile corect şi pot fi înţeleşi greşit”, potrivit comunicatului de presă formaţiunii politice.

„Susţinem corectitudinea pe terenul de sport, nu intoleranţa generată de corectitudinea politică. Azi e Colţescu, mâine poate fi oricare dintre noi. Da, rasismul este inacceptabil, dar situaţia care a generat un val de ură fără precedent la adresa unui arbitru român nu se încadrează în acest tip de comportament. Suntem solidari cu Sebastian Colţescu, victimă a unei campanii agresive de denigrare la nivel national şi internaţional”, a declarat copreşedintele AUR George Simion.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus