Timpul.md

Justiție 2 Decembrie 2021 | 06:42

ULTIMA ORĂ! Averea nejustificată a fostului democrat/ comunist Sergiu Sîrbu va fi confiscată în folosul statului

Autoritatea Națională de Integritate a emis act de constatare pe numele fostului deputat din Parlamentul Republicii Moldova, Serghei Sârbu.

În cadrul controlului, inspectorul de integritate a constatat prezența unei diferențe substanțiale, în mărime de peste 1,9 milioane de lei și deținerea nejustificată în acestei sume, scrie jurnal.md.

Diferența substanțială a fost stabilită pentru anii 2016-2019, pe durata exercutării funcției de demnitate publică, fiind identificată în conturile bancare deținute în instituțiile financiare din țară, care au fost depuși sub formă de numerar.

Suplimentar, după examinarea declarațiilor de avere și interese personale depuse în perioada 2016-2019, fostul deputat a introdus mai multe date incomplete și eronate.

De exemplu, acesta nu a declarat venituri în mărime totală de peste 1 milion de lei, a inclus date eronate despre veniturile obținute sub formă de donații în anul 2018, în mărime de peste 196 de mii de lei și, respectiv în anul 2019, în sumă de 20 de mii de euro.

La fel, a completat eronat cu informații despre numerarul deținut sub formă de împrumut acordat unei persoane fizice în sumă de 38 de mii de dolari americani și 650 de mii de lei.

Pentru anul 2018 sunt prezente date eronate despre numerarul deținut sub formă de economii în sume de 200 de mii de lei și 6000 de euro, iar în 2019, aceeași eroare se regășeste despre numerarul în economii cu suma de 200 de mii lei și, respectiv, 20 de mii de euro. În explicațiile oferite inspectorului de integritate, fostul deputat a invocat că sursa de proveniență a banilor sunt din veniturile legale ale familiei, indemnizații, diurne de deplasare, dar și din donațiile obținute la evenimente de familie sau alte ajutoare.

Subiectul a menționat că pentru aceste donații nu a perfectat acte juridice civile în formă scrisă acesta a menționat că ”această stare de lucruri nu afectează valabilitatea contractului de donație, de vreme ce bunul donat a fost predat donatorului” Inspectorul de integritate a acceptat doar o parte din argumentele fostului deputat, pe care le-a probat prin acte justificative.

În actul de constatare, inspectorul de integritate a dispus confiscarea averii nejustificate în sumă de 1,9 milioane de lei în folosul statului. Acesta fapt va fi posibil în cazul în care averea acestuia a fost constatată, în totalitate sau în parte, ca fiind nejustificată printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Între timp, inspectorul de integritate a remis denunțuri către Procuratura Generală și Serviciul Fiscal de Stat. Procuratura a fost sesizată pe aspectele penale ce vizează falsul în declarații, îmbogățire ilicită, spălarea banilor și utilizarea contrar destinației a mijloacelor de împrumut. Către Serviciul Fiscal de Stat, ANI a solicitat inițierea unei anchete fiscale pe numele fratelui fostului deputat. Totodată, subiectul riscă să nu mai dețină o funcție de demnitate publică timp de 3 ani și va fi inclus în Registrul Interdicțiilor.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus