Timpul.md

Actualitate 20 Iulie 2021 | 08:13

Un al doilea miliardar care pleacă în spațiu. Jeff Bezos își va lua zborul marți cu racheta New Shepard

Primul zbor al companiei de turism spaţial Blue Origin va fi lansat marţi cu patru pasageri la bord, trei bărbaţi şi o femeie, din medii şi cu experienţe foarte diferite, instalaţi cu toţii în spatele hublourilor pentru a nu pierde nicio secundă din spectacolul celest.

În vârstă de 57 de ani, cel mai bogat om de pe Terra, va decola de pe Planeta Albastră la bordul rachetei New Shepard, construită de propria companie, Blue Origin, pe care a fondat-o în anul 2000. Cu şase ani înainte, lansase o mică librărie online, Amazon.com, în garajul propriei case. Afacerea a devenit, graţie a numeroase inovaţii, un grup cu mai multe subdiviziuni care valorează astăzi peste 1.700 de miliarde de dolari la bursă, însă este vizată frecvent de critici referitoare la condiţiile de muncă ale salariaţilor. Compania i-a adus venituri impresionante şi chiar dacă, după divorţ, i-a cedat soţiei o parte din acţiunile Amazon, Jeff Bezos are în prezent o avere de circa 200 de miliarde de dolari, potrivit revistei Forbes. Jeff Bezos, care spune că este ”pasionat de inovaţii ştiinţifice şi de spaţiu”, a renunţat recent la conducerea Amazon pentru a se consacra unor noi aventuri, începând cu expediţiile spaţiale. Antreprenorul deţine de asemenea publicaţia Washington Post şi a spus că doreşte să-şi dedice mai mult timp şi fonduri luptei împotriva încălzirii globale. Jeff Bezos şi-a invitat fratele, pe Mark, care este cu şase ani mai mic şi pe care îl consideră ”cel mai bun prieten”. ”Este tipul cel mai nostim din anturajul meu”, a spus acesta la un moment dat referindu-se la fratele său. După ce a avut mai multe slujbe în agenţii de publicitate, Mark Bezos a fondat propria companie de marketing în 1999, după care a înfiinţat un fond de investiţii. Deţine totodată şi acţiuni în compania Amazon. Devenit pompier voluntar în 2005, este de asemenea implicat într-o organizaţie de luptă împotriva sărăciei din 2006. Într-o înregistrare, acesta a mărturisit că a fost ”stupefiat” după ce a fost invitat la bordul New Shepard. ”Ce şansă unică nu doar de a trăi această aventură, dar şi de a o face alături de cel mai bun prieten!”, scrie Agerpres.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus