Timpul.md

Social 18 Mai 2015 | 07:36

Un fermier din Ialoveni dezvăluie secretul creșterii legumelor ecologice

S-a dat startul sezonului de legume de proveniență autohtonă care pot fi găsite atât în piețe, cât și în magazine. Prețurile pentru roșii variază între 28 și 38 de lei pentru un kilogram, iar castraveții costă de la 16 până la 20 de lei.

Am vizitat unul dintre producătorii autohtoni ca să aflăm ce tehnologii folosește ca să crească legume ecologice și gustoase.

Cele mai mari sere din satul Bardar, raionul Ialoveni, aparțin lui Iurie Bivol, un fost tehnician auto. În anii 2000, a decis să se dedice creșterii plantelor legumicole. Lipsa de cunoștințe în domeniul agricol nu a fost decât o provocare ce l-a determinat să învețe permanent. Citește literatură de specialitate, se consultă cu specialiștii din domenii. De cele mai multe ori, însă, apelează, la informația de pe Internet. În anul 2009, după o criză de roșii pe piața locală, Iurie a hotărât să investească în construcția unor sere. În acest scop, pe lângă banii proprii, a accesat subvenții de stat și credite preferențiale.

Castraveții ajung pe piața rusă

Iurie Bivol crește în serele sale doar roșii și castraveți. Ne-a spus că anul acesta toată vegetația va întârzia cu două săptămâni de zile din cauza deficitului de lumină din primăvară. Roșiile sale vor apărea pe piață la sfârșitul lui mai. Castraveții crocanți în schimb se găsesc deja în vânzare de la începutul lui aprilie.



Produsele sale sunt exportate în Federația Rusă, Belarus și, câteodată, în România. „Legumele crescute în sera noastră sunt prezente pe piața locală până pe la mijlocul lunii iunie. Apoi când producătorii mici ies cu marfa lor, pe piață se creează un surplus și prețurile scad. Ca să nu incomodăm producătorii mici și să nu creăm o concurență, partenerii noștri exportă legumele de peste hotare”, a precizat fermierul.
L-am întrebat cum a reușit să mențină relațiile cu Federația Rusă în timpul embargoului impus produselor noastre. „Rușii nu au interzis produsele care prezintă o securitate alimentară pentru populația lor. Cartofii, ceapa, toate rădăcinoasele, legumele, pomușoarele noastre sunt exportate în continuare”, ne-a spus bărbatul de 45 de ani.

Serele produc aproximativ 1000 de tone de legume pe an în două cicluri: primăvară-vară și vară-toamnă. O dată în două săptămâni acestea sunt supuse testelor pentru metale grele, iar la prezența nitraților sunt verificate zilnic la fiecare livrare, pentru ca producătorul să se asigure de calitatea și inofensivitatea legumelor.

Tehnologie chineză de creștere a plantelor

Iurie Bivol este de părere că agricultorii trebuie să se întoarcă la metodele tradiționale de îngrijire a pământului. „Trebuie să ne întoarcem la metodele acestea, să nu otrăvim pământul. Știm cu toții că produsele îmbibate cu substanțe nocive nu sunt deloc favorabile organismului”, a enunțat producătorul.



În serele de la Bardar este folosit în calitate de îngrășăminte gunoiul de la grajd de la vaci, găini și cai. Antreprenorul folosește și alte produse naturale care dau posibilitatea obținerii unei recolte bune fără utilizarea pesticidelor nocive.

Anul acesta, Iurie Bivol a încercat o nouă metodă de drenare organică a solului: a îngropat în pământ baloturi de paie pe care ulterior a sădit răsadul. Această tehnică a fost folosită în China 2000 de ani în urmă. „Am zis să încerc și, după cum văd, tehnica a dat rezultate fenomenale. Recomand și altor agricultori să preia tehnicile acestea ieftine și ecologice”, a explicat el.

Temperatura la rădăcină e cea mai importantă

Irigare prin picurare și sistemul de încălzire a solului sunt alte metode pe care le aplică în creșterea plantelor. „Cheia succesului este temperatura solului pe care o menținem mereu constantă la 20 de grade. Noi am ales să încălzim pământul, fiindcă acolo se află rădăcina plantei, iar de ea depinde cât de productivă va fi răsadul. Temperatura în aer poate varia de la 15-30 de grade, ceea ce nu este un pericol, dar temperatura de la rădăcini este cea mai importantă și aceasta nu trebuie să oscileze, fiindcă planta se poate stresa, arunca florile, frunzele sunt palide, și are nevoie de două săptămâni de condiții ideale pentru a se restabili”, a explicat bărbatul.



Un proiect ambițios pe care îl pune la cale Iurie Bivol este casa de împachetare pentru fructe și legume. În urma participării la expozițiile internaționale, producătorul a primit foarte multe cereri de a exporta fructe și legume în țări ca Norvegia, Finlanda, Lituania, Belarus și Polonia. „Consumatorii din alte țări se interesează de strugurii noștri, dar noi nu putem să le exportăm, fiindcă ne lipsește un ambalaj”, a spus antreprenorul. Acum fermierul lucrează intens ca acest proiect să fie pus pe roate începând cu toamna acestui an.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus