Sport

Un român a fost numit antrenor al echipei de fotbal Espanyol Barcelona

Gâlcă a ajuns la un acord pentru a pregăti echipa până la sfârșitul acestui sezon și va fi prezentat presei luni seară, după ce va conduce prima sesiune de antrenamente. La prezentarea oficială, el va fi însoțit de președintele clubului, Joan Collet, și de directorul sportiv, Oscar Perarnau.

Primul meci pentru Gâlcă pe banca lui Espanyol va fi marți, în Cupa Spaniei, împotriva lui Levante.

Gâlcă l-a înlocuit la Espanyol pe Sergio Gonzalez, care preluase echipa în mai 2014. Formația, locul 12 cu 17 puncte din 15 meciuri, a înregistrat o singură victorie în ultimele 8 jocuri oficiale.

Gâlcă, 43 de ani, este un nume cunoscut în Spania mai ales la Espanyol (1997-2001), dar și la Mallorca, Villarreal, Zaragoza, Almeria. După ce a agățat ghetele în cui, Gâlcă a antrenat echipa secundă a clubului Almeria (2009), apoi a fost selecționer al naționalei Under-17 a României (2013-2014). În sezonul trecut, când a preluat-o pe Steaua, a câștigat cu formația bucureșteană toate trofeele posibile: campionatul, Cupa României și Cupa Ligii.

Gâlcă a fost desemnat în cadrul Galei Fotbalului Românesc "Antrenorul anului 2015". 

Sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *