Timpul.md

Film 6 Ianuarie 2014 | 16:54

Unul din cei mai celebri actori francezi renunță la actorie

Celebrul actor francez, Gérard Depardieu, cunoscut publicului larg pentru rolul său în comedia Asterix și Obelix , a declarat că actoria nu-l mai pasionează atât de mult. 

Într-un interviu acordat revistei Le Journal du Dimanche, Gérard Depardieu a declarat că își va dedica timpul mai mult călătoriilor, decât meseriei de actor. 

„Înainte îmi plăcea să ies pe scenă, dar m-am plictisti deja. Nu mă mai regăsesc în meseria de actor. Am o situația privilegiată, acum nu mai trebuie să-mi câștig existența. Am lucrat destul de mult în tinerețe. Acum am libertarea să fac ce vreau, unde vreau și când vreau. Mi-aș dori să călătoresc, să întâlnesc oameni noi și să descopăr culturile țărilor prin care am ocazia să trec”, a declarat actorul. 

Gérard Depardieu se consideră un cetățean al lumii. El a renunțat la cetățenia franceză, după ce guvernul Franței a anunțat că va impune un impozit de 75% pe venit tuturor milionarilor. Drept urmare, actorul s-a stabilit în Belgia, declarând că va veni în Franța doar în calitate de oaspete. În 2013, Gérard Depardieu a primit cetățenie rusă. „Petrec o bună parte a timpului în Ucraina, Rusia și Azerbaidjan. Acum mă găsiți în Italia unde am niște afaceri. Am fost întotdeauna un vagabond, o pisică pe alee. Nu am bagaj, nici dulap. Mi-au rămas niște picturi, dar le voi vinde în curând, ca să mă simt mai liber”, a spus actorul. 

Timpul.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus