Timpul.md

Moldova 17 Mai 2021 | 11:31

VIDEO Judecătorul Ceaus a apărut și face dezvăluiri

 Acesta menționează că deocamdată nu poate dezvălui locul aflării, dar simte necesitate de a face niște precizări după ce mai mulți au încercat să speculeze în privința răpirii sale. Ceaus își cere iertare de la soția sa și de la copii pentru momentele grele, scrie 10tv.md

„Sunt Nicolae Ceaus și din câte puteți vedea sunt viu și sănătos. La moment sunt într-un loc sigur și mă simt bine. La moment nu pot spune unde mă aflu, dar trebuie să fac niște precizări după ce unii au speculat în privința presupusei mele răpiri. Cui îi convine această situație. Svetlana, vreau să îmi cer scuze pentru ce ai trăit alături de copii, dar așa trebuia să fie. Promit că în perioada următoarea totul se va rezolva.

Ce ține de răpire, ea a fost, doar că în 2016, de atunci mă tot speriau cu răfuială. În perioada următoare voi apărea în Ucraina și voi răspunde la toate întrebările”, a spus acesta.

Unele surse afirmă că serviciile de informații ucrainene ar fi implicate în dispariția sa.

Judecătorul ucrainean Nicolae Ceaus, suspectat de acte de corupție și care a fugit în 2016 de justiția de la Kiev, a fost răpit de un grup înarmat de persoane în centrul Chișinăului, a transmis presa din Republica Moldova. Poliția din Republica Moldova confirmă că bărbatul de 54 de ani a fost răpit de trei persoane, din curtea unui bloc de locuit din Chișinău.


„Azi 3 aprilie 2021, din centrul Chișinăului a fost răpit clientul meu, judecătorul ucrainean, Ceaus Nicolae, a cărui cerere de azil politic se examinează de către instanțele judecătorești a RM. A fost răpit de un grup înarmat de persoane și dus într-o direcție necunoscută. În situația dată apar dubii rezonabile cu privire la capacitatea statului de a ne proteja. Toți care cunosc careva informații la subiectul dat vă rog să o comunicați poliției”, a scris avocatul judecătorului.

Judecătorul Ceaus este acuzat de către autoritățile din Ucraina de luare de mită, iar în anul 2017 Kievul l-a dat în urmărire. Ceaus a fost localizat inițial în Crimeea, iar apoi în R. Moldova.

Judecătorul ucrainean a solicitat azil politic în Republica Moldova, dar recent Curtea Supermă de Justiție de la Chișinău i-ar fi respins solicitarea. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus